Alexandru Corneliu ENEA

Întunecoasă și planturoasă, nepoftită, s-a așezat noaptea în patul meu și m-a gonit, să rămână singură. M-am retras pe balcon și-am văzut pe largul bulevard ca un canion, alte victime

Am fost și eu cândva o pâine din grâu bun și ceva neghine, coaptă în școli, pe vatra vieții, expus în brutăria societății. S-a rupt din mine, s-a mușcat, proaspăt eram și parfumat, pe

MAMEI Te-am zidit în sufletul meu, inima – altar, ochii - icoană și îngenunchiat smerit caut iubirea, iertarea, dar mai ales zâmbetul și mângâierea de maică. Eu am fost bucuria durerilor

Mi-am ascuns o dorință care s-a așezat necuminte pe voința mea, dar a văzut-o adevărul și mi-a dat o palmă. Adevărul e dușmanos! Am încercat să mă păcălesc cu motivații și

Când adevărul meu era un trist nebun a avut ghinionul bucuriei de a se întâlni cu adevărul tău pios la icoana cu hormoni care te-a trimis să mă cunoști în extaz. De-atunci împărțim anii

Numeric și statistic, eu sunt egal cu acest univers pentru că el este unul și eu tot un unul, pe vecie. Și în sistemul solar sunt ca soarele: el este unul și eu tot unul, pe vecie. Doar

Mi-au trebuit decenii să-mi cumpăr inutilitatea de la talciocul cu suflete frânte, stricate de incertitudini nereparabile, după lunga excursie printre flăcările emoțiilor, fără să cad

PORUMBEL Pe fereastra serii mi-a intrat zgribulit dorul tău, s-a așezat porumbel pe umăr, l-am hrănit cu miez de iubire și-a adormit liniștit în credința mea. Oare ce visează de tresare?

GARA Te-aștept în gara existenței mele. Peronul e pe stânga, lângă inimă. Eu voi purta aceeași cămașă în care ai crezut și-n mână voi avea romanul cu toate capitolele trăite. Să nu te

Păsări zburând cu umbre Zălog pe pământ. Versuri din zilele sumbre Rămân răstignite-n cuvânt. Și umbra mea de ceas solar Încet mă tot măsoară Și-s gol precum un buzunar Întors pe

Și noaptea asta, ca pe o hârtie neagră, am rupt-o bucățele și-am aruncat-o în mine, în coșul de gunoi al anilor. Ne-am mototolit împreună acuzațiile pentru lipsă de vise, i-am spus

Mă-ntreb dacă ar fi cineva interesat să-mi cumpere fumul de la țigările mele care, toxic, se risipește oriunde, fără rost !? Reciclat savant, ar produce gânduri diverse, plăceri, calm și

Pentru că îți știu respirația, iată sertarele de suflet în care mi-am înghesuit momentele când am jucat la ruleta vieții. Am câștigat, am pierdut, mi-am pariat imprudent și repetat speranța

DORINȚA Când dorința mea de sufletul tău împietrit s-a ciocnit scântei au apărut și m-au iluminat descumpănit am râs și-am râs de mine dar era mult prea târziu târziu târziu

Ireversibilul exil al începutului m-a surprins cam târziu, când s-a aliat cu obrăznicia memoriei capricioase și m-au declarat aproape insolvent creditorilor care m-au îndatorat cu

În zadar încerc să mă-ncui în mine, Zăvorul mi-e șubred, abia se mai ține. Hoți de sentimente dau buzna din stradă Și-n fereastra-ochi se-mbulzesc grămadă. Toți ar vrea din suflet să îmi rupă-un

În arheologia memoriei mai găsesc și fosilele unor amintiri dezgropate de insomnii fecunde bucuroase că m-au găsit lângă scrumieră. Chiar dacă îmi repugnă, le retrăiesc sumar

Mi se aplică legile haosului, pentru că și haosul are legile lui și sunt doar un fractal de viață, în evoluție simplă și complexă, după regulile dezordinii generalizate. Cred că nu sunt

TU Tu ești rana vrerii mele și tot tu mi-ești panaceu. Ochii tăi îmi sunt durere când lipsesc din drumul meu. Tu mi-ești cartea necitită și mi-e teamă s-o deschid, nu aș vrea sa-i știu

ROZ Și generația mea a început să-și scrie numele și anii, cu negru, în dreptunghiuri clasice sub întunecata voaletă de humă. Cântecul vieții își continuă refrenul fredonat în teme cu

Lasă-mi sângele să doarmă Legănat de-al tău mister, Nu-i da versuri îmbătate De cuvinte însetate, Fără noimă înșirate. Să îți cred visul pierdut Într-un abur ce-mi ascunde Chipul

O imagine dintr-un tablou suprarealist mi-a mușcat viziunea despre liniște, a însângerat insomnia și i-a turbat starea de indiferență. Mi-am aprins țigara viciului nocturn să ascult

Uneori, mă priveam cu teamă: ce risc îmi voi asuma din mozaicul senzorial pentru arhitectura sentimentelor etajate în vacanța rațiunii!? Macabre superstiții senzuale îmi chinuiau