Alexandru Corneliu ENEA

Intimitatea mea este o sinceră anarhie scormonită de infidelități dispărute în cupluri cu trădări speriate de intensitatea diversității. Eu, actorul, asimilat cu pauza dintre aplauzele

Mă primești în visele tale? M-aș încredința dorului tău de fericire să-mi fie gazdă în fiecare noapte, ca un parfum suav risipit printre dorințe să-ți ispitesc zâmbetul spre

Când adevărul meu era un trist nebun a avut ghinionul bucuriei de a se întâlni cu adevărul tău pios la icoana cu hormoni care te-a trimis să mă cunoști în extaz. De-atunci împărțim anii

E noapte. Sting lumina și sunt înconjurat de energie neagră. Închid ochii și sunt înconjurat de materie neagră. Adorm și mă prăbușesc într-o gaură neagră. Lecția despre univers se

M-am ascuns printre literele unor cuvinte, am fost descoperit și condamnat să fiu o virgulă oarecare, apoi un semn de întrebare. Am evadat, strecurat printre cratime și sunt alergat

Timpul meu a început să tremure mușcat de vipera vieții. Se mai sprijină de mine și e gata să cadă în sămânța care-mi încolțește în gând, sămânță din grădina infinitului adusă de

Pentru că nu pot adormi, încerc să fac ordine printre gânduri, să mai scap de unele demodate, agățate de neuroni,în dulapul memoriei. Infinitul e bolnav psihic, lumina e jucăria

Molecula mea de viață pe un grăunte – planetă, dintr-un univers în veșnică rotație care aduna, arde și imprăștie ciclic și apocaliptic. Eternă greșeală, eternă iertare? De ce ?

În lumea imaginată ai apărut dintr-o poezie pe care o trăiesc, metaforă a visului dăruit, după zile încheiate, pline de abuzuri risipite prin neuronii pedepsiți de senzații lacome de

Am întins mâinile spre cer și te-ai așezat ca o porumbiță fără cuib între palmele mele. De unde veneai? De ce ai venit? Ne-am împerecheat privirile, ne-am dăruit ritmurile de viață, ne-am

În fiecare zi, norul tău argintiu este tot mai sus. Norul meu, cenușiu, sub umbra ta, coboară lin, încărcat cu aripi desperecheate, polen de spini și cenușa păcatelor, adunate din visele

Pe obrazul cui - lacrimile tale ? Pe sufletul cui - versurile tale ? Pe amintirea cui - visele tale ? Ca-ntru-un ierbar eu le adun ca flori uscate de la tine, rare și încă parfumate cu

Ziua de ieri se ține cu dinții de un gand al meu. Ca o năpârcă, tiptil, se apropia tristețea, dar tu ai prins-o și ai aruncat-o departe de azi, apoi ne-am sărutat vorbele împăcate. Ne-am

Mi-a zâmbit iar Dumnezeu și te-a dus în visul meu sa-mi zâmbești, să îmi vobești, să cred iarași în povești și-l întreb: - Tu cine ești? - Sunt sufletul tău, iar tu ești doar haina

Ea pulsa agitată și vroia să iasă din mine. Ai venit spre dimineață și-ai plecat repede la întâlnirea cu promisiunile trecutului. Am rămas ghemuit ca un melc în camera părăsită de bucuria

La marginea luminii stă trist adevărul pe tronul de paie lângă flacăra minciunii. Statuia justiției răstoarnă balanța cu apă și cu gaz, din greșeală, ca de obicei. Doar lacrimile

Într-o zi de vară, mi-a intrat în casă un pui de porumbel blând și speriat. L-am mângîiat și l-am crescut cu grijă, ba chiar l-am învățat să zboare, după ce i-am făcut și un cuib pe

Prăbușit ca un Icar,cu aripile frânte, lângă o narcisă proaspăt înflorită, m-am ridicat ca un corb înțelept, înconjurat de mâini întinse, de larma lumii nesătulă și agitată de sentimente

Dă-mi putere Doamne bun să nu sufăr că mă doare, aveam lângă mine-o floare și-am iubit-o ca nebun. Mi-a luat-o destinul rău și-a plantat-o pe un drum unde visele sunt scrum și viața e un

Mâna ta dreaptă mi-a scris de câteva ori si a greșit ; Eu am mângâiat-o și am sărutat-o Pentru că nu era vina ei. Gura ta a vorbit uneori greșit, dar am sărutat-o Pentru că știu că nu era

Am ales cărarea focului când nu-mi păsa de solstiții și doar echinocțiul mi-l doream, ca un fel de început pentru alte năzbâtii. Atunci aruncam moneda și așteptam viitorul să se

În patul meu s-a strecurat stafia nopții și ne-am iubit zvârcolit, veninos; mi-a șoptit viselor minciuni aurite, mi-a mângâiat dorințele cu degetele iluziilor, mi-a sărutat tandru regretele