Alexandru Corneliu ENEA

BACOVIANÃ Pe tăvi de-argint, amestecate fructe își risipesc aromele în casă în iarna asta cam răutăcioasă cu porumbeii zgribuliți pe la fereastră. În rame, pe pereți, picturi cu

DOAMNE Sunt talpa piciorului Tău, Doamne, și mă strivește imensitatea Ta; sunt palma mâinii Tale muncite și sunt rănit de faptele mele; sunt ochii Tăi de peste milenii și-ți văd ce a

AM Am rolul apei să tot curg și-apoi să mă evapor, am sensul scării să tot urc și-apoi să mă cobor, am chip de floare să-nfloresc și-apoi să-mi las semințe, am simțuri ca să te

Icoana e supărată c-a fost pictată zâmbind și nu în suferința mântuirii. Și-a dorit să se schimbe și uleiul picturii s-a zbârcit înnegurându-i ochii. Vin urâții de lume, ce nu suportă

Pe strada gândurilor mele, aglomerație mare. Circulă la lumina zilei tot felul de idei îmbrăcate în costumele epocii. E un dute-vino aproape continuu. Chiar și ciocniri, cu scuzele de

Ce minunat este să vezi o altă lume, a microbilor! Aparent nesofisticați, răzbesc în noi, printre noi, ne ucid salvându-și existențele minuscule, se iubesc microbian și se bucură că noi

Înțeleptul Sfinx, etern și gânditor În veșnicia nopții discută c-un dragon. Solemn, mișcând cadranul pe-un cer trandafiriu, Se oglindea chiar Buda cu zâmbetul hazliu. Zamolxe lucra texte cu

Pe soclu statuia cântată-n regrete Statuia udată de-o ploaie bețivă Pe soclu statuia cu umbre pecete Statuia visată de minți în derivă Pe străzi trece-o lume din ziduri-fațade O lume colivă cu

În mintea mea timpul m-a construit Oraș cu străzi și bulevarde Și mulți profesori m-au împodobit Cu monumente de cultură și stindarde. Sunt chiriaș al epocii stăpâne Care zidește-ntruna cu

Mă strivește cerul nopții ca o piatră de mormânt Peste care o nălucă zămislește jurământ Și mă-nchide în coșmarul zilelor ce-oi mai trăi Îngropat de neputința farmecului de

Hai, nu-mi mai umbri gândurile și nici cuvintele cu mimica inocenței tale! Destul am stat în racla împodobită cu suspiciuni, visându-mi îngerul iertător! Steaua care a căzut aseară mi-a lăsat

Am intrat de curand pe acest site.Am gasit cativa poeti in formare sau formati.Am gasit si virusul epocii in creatii ce se vor poezii, cuvinte puse anapoda, fara noima, pastisandu-l pe Gellu Naum si

Cuvântul a creat lumina Care a creat materia Care a creat spațiul Care a creat timpul Care au creat viața Care a creat iubirea Care a creat moartea Care a creat învierea Care a creat

Trezește-mi Doamne gândul bun Și-mbătrânește-mă în pace Adună-mă la cap de drum Cuvântului ales ce-ți place. Când m-ai menit un bob de viu Și m-ai ursit să-ți simt puterea Cine eram – n-ai vrut

Brațele mele nu renunță la tine. Ca un dement strâng la piept lipsa ta modelată de amintire. Nu renunț să te restitui incertitudinilor care mă acuză, dar, mai am șansa să mă vindec de

Moment de toamnă, cu frunze roșii - inimi sângerânde, plânset de ploaie șiroind pe catafalcul verii și trandafiri bolnavi ca doruri fumegânde, crengile negre – brațe-ale durerii în parcul ce-și

Cu creierul în frigider și tălpile pe foc În medie, îmi este bine. Cu zeci de ani în urma mea și-n cimitir c-un loc În medie, îmi este bine. Cu bucurii ce mi-au rămas și cu necazuri ce m-au

Așa am respirat, așa am gâfâit, la pas domol, de goană ostenit, bruscat, călcat, ciocnit, sau îmbrâncit iubit, urât, invidiat, dorit sau ispitit, pe unde am dorit sau n-am dorit, cum

Îmi picură tristețea din lumânarea vieții, dar flacăra danseaza arzând lumina-n mine, își mlădiază umbra lasciv lingând pereții și-mi desenează diavoli sau spirite divine. Mai tâlhăresc din

CURAJ! De ce te ascunzi în ochii mirați dacă și pleoapele îți tremură când mă privești cu teama la vedere și te lipești cu gândul de trupul meu? Păstrează-ți curată și vie greșeala

Mi-au luat urma,lihnite, s-au aciuit în umbra vieții mele, maimuțe, mistreți, gâște și măgari, mâțe și maidanezi, șerpi și papagali, alte lighioane cu fețe umane, cu metehnele lor