Hai

E o evocare a păcatului biblic, de data asta comis prin fățărnicia fetei pozând ca inocentă.
Poemul (că poem este pentru că în cuvinte foarte puține prezintă sentimente complexe, pentru care se scriu adesea tratate întregi) ne conduce cu subtilitate către concluzie, ceea ce dovedește că dețineți un spirit de sinteză bine pus la punct. În acest spirit eu, unul, aș fi stăruit mai mult pe imaginea: „Steaua care a căzut aseară / mi-a lăsat un semn pe frunte;” și-aș fi renunțat la versul următor, care o scade: „dimineața eram cimitirul ei” (Ceea ce e prea dur). De ce spun că aș fi nuanțat mai mult cele două versuri? Pentru că, după credințele tuturor popoarelor, atunci când cade o stea se frânge un destin. Or, în cazul fățărniciei pozând ca inocență, cum steaua (a destinului, a norocului) a căzut deja, face loc unor comentarii dureroase atât pentru băiat (dacă el a iubit cu adevărat), cât mai ales în ceea ce o privește pe fată, pentru că, nu-i așa, ea e cea care va pierde, în final. Mai stăruiți pe poem, pentru că eu sunt sigur că-i veți da strălucire de diamant. Cu prietenie.