Poezie
unii numesc asta întâmplare
1 min lectură·
Mediu
dar atunci
ai deschis ușa și ți-am văzut întâia
oară chipul.
era ca un vis care citea despre sine cu voce tare,
dar care, însă, își uitase numele.
atunci mi-am simțit prima oară inima
cum se zbătea ca un pește în tigaie și am
spus că alte comparații chiar nu își au rostul.
îmi place să-ți scriu și atât.
mâinile mele încep să tremure când mă gândesc
la străzile pe care n-am călcat ori la cuvintele pe
care nu le pot rosti pentru că sunt prea lipite de mine.
nu credeam vreodată că sunt genul, dar iată-mă,
scriu proză într-o poezie care pare să nu vrea să
se mai termine vreodată și asta doar pentru că
inima mea are terminații nebănuit de zburdalnice
și e atât de clișeică încât iubește cu mine la înaintare.
sunt o fantoșă colorată, gata
să-ți sară în păr oricând dintr-o salcie crescută
pe umărul tău drept.
002757
0