Poezie
oamenii care
2 min lectură·
Mediu
acolo în depărtare durerea oamenii care se îmbată
din nimicuri vorbește te rog mai încet ca să ne auzim gândurile
maidanezii chinuți bateriile descărcate/ iubirea mea
fabrică ghirlande pe bandă rulantă în timp mama ne gătește diacritice
la grătar/ niciodată să nu spui că e prea frig afară
citește-mi ca un copil al junglei biblia bicicliștilor
rațiunea lor de a fi melancolici mă depășește/ de aceea dăm petreceri
din ce în ce mai rar alți oameni vin să ne vadă vin să îi vedem
turnăm vin printre bucățile cleioase de măști venețiene
metrourile ne intră în casă e vineri și nimic nu mai e la fel
toți unii câțiva doi trei dintre ăștia sigur unul are mania tobelor
ce se sparg de dimineață în pântecele meu care cântă despre resturi
de clișee/ după care nici el n-o să mai fie la fel
ei bine și mie îmi place să cred că atunci când eram mică mă speriam de
cum sună trenul de umbra mea care țopăia după mine și care nu era
altceva decât rațiunea mea de a fi melancolică
citește-mi te rog în altă limbă despre cum pleacă tinerii la război
și se întorc în poeziile dadaiștilor/ hai să zicem că toată lumea e de
acord cu mine în seara asta/ nimeni nu se mai tunde asimetric frații se iubesc
iubirea mea se repetă și eu te caut într-un carusel franțuzesc și tu mă găsești
înainte să mă sperii
003.021
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Onofrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 240
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Onofrei. “oamenii care.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-onofrei/poezie/13971677/oamenii-careComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
