Alexandra Negru

într-adevăr, mulți agoniști s-au numărat printre participanți și au obținut punctaje foarte bune. a fost o competiție acerbă.
felicitări tuturor, în special lui Carmen Măcelaru pentru premiul obținut :)

să mă opresc deseori la textele tale, dar de obicei mi se întâmpla să mă trezesc că mi-am uitat cuvintele pe undeva. stilul tău de a scrie a evoluat mult în ultimul timp și mă bucură asta. scrii hotărât, feminin și uneori chiar mă sperie luciditatea asta cu care tratezi tot felul de subiecte.
felicitări! :)

un poem în stilul tău caracteristic, cu imagini pline de dedesupturi și înțelesuri.
"vreau să jertfești cuvinte pentru mine"
"tu
cel fără mamă fără tată
tu
cel Închipuit
nu fugi
de suflet cuvintele îmi suferă iar
ca niște fii răzvrătiți
arată-le Haina pe care
trebuie
s-o poarte în veac"
mi-a plăcut mult :)

nu e un text care să impresioneze neapărat cititorul prin formulări excepționale, îmi place pentru adevăr, pentru felul în care ai spus lucrurilor pe nume, pentru simplitate și pentru că toate enumerările prezentate aici au ca sursă cotidianul, viața cea de toate zilele.

Sărbători fericite și la cât mai multă inspirație!
La mulți ani!

am citit cu atenție textul tău și îmi place cum l-ai împărțit, destul de originală ideea cu jurnalele astea multicolore. este o întreagă teorie a culorilor, cred că pe asta te-ai bazat și tu aici.
e un text foarte bun, nu înțeleg de ce nu a fost remarcat de cineva mai priceput.
foarte faină metafora cuielor care merg în strânsă legătură cu ce ai vrut să transmiți referitor la violența domestică. femeia, palmele mari ale bărbatului, super.
cred că ai văzut clipul de la taxi, " tăcerea din ochi".
dacă nu, recomand :)
numai bine, mai trec.

despre singurătate s-a scris, s-a scris mult, dar e prima dată când văd un poem în care ea să fie descrisă și analizată de atât de aproape, simțită, desfăcută și prezentată în felul acesta.

// te-a luat de mână și te-a dus în camera cea mai retrasă
ați stat față în față
contează
să știi cum cu ce ochi
să-i privești trupul ca să-ți răspundă
pe măsura poftelor tale//
amazing
și ar mai fi multe
dar nu cred că mai are rost să zic.
îmi place mult, atât.
mai trec :)

să scriu în fiecare zi ca și cum ar aș scrie ultimul poem de dragoste al lumii.
Mi-a plăcut foarte mult textul acesta, cu ocazia asta am descoperit și alte texte de ale tale, și mă bucur mult.
Mai trec, cu mult drag :)

am urmărit toată seria de poeme pentru Ana Maria Munez, și ce-i drept, abia aștept următorul poem (dacă are să mai vină). îmi place pentru stilul în care este scris, foarte diferit, într-un mod foarte individual, unic. e un text frumos condimentat, cu un scenariu foarte fain gândit.
amigo, eu mai trec.

rareori am răbdare să citesc un text de la început până la sfârșit, mai ales un text lung ca acesta, dar de data asta am citit până la capăt și nu mi-a părut rău. textul pare a fi scris dintr-o suflare, clar, tandru și frumos. îmi place cum ai construit discursul, are impact, are imagini puternice care îți rămân bine imprimate în minte , în suflet :)
am empatizat
am reținut numele tău
mai trec!

acesta e un text frumos. îmi place delicatețea cu care scrii, cu care îți alegi cuvintele. ai potențial, deși poate pe ici colo textul ar trebui puțin aerisit.
de ex:

" desprinde-mi întunericul din suflet
să visez și eu lumini din primăveri despre care nu știu nimic
veri pierdute în valuri de căldură
unde dragostea unui om poate ajunge până la cer

în aceeași tăcere profundă mi-am promis
că am să tai din mine
ca să-ți ajung pentru fiecare azi și fiecare mâine

în colțul acesta de viață e totul rece și straniu
ca o cârtiță sap tunele în zilele în care trăiam doar ca să aștept
zilele în care preferam să mă pedepsesc pentru greșeli nevinovate
mă-ntreb ce preț trebuie plătit pentru a fi fericit
fără să te pierzi în propriul întuneric
cât de frumos poate fi să ai grijă de dragostea ta
ca de-o copilă
să-i împletești părul în două codițe
o frânghie de salvare pentru tine
cealaltă pentru el

desprinde-mi întunericul din suflet
și am să colind iernile desculță"
nu știu dacă e mare diferența, oricum e decizia ta dacă vrei să lași așa sau să schimbi.

mai trec! :)

greu de reprodus în cuvinte senzația pe care mi-au dat-o ultimele versuri
"pentru clipa în care genunchii tăi se apropie
unul de altul
și pentru că îi vreau atât de mult
mă arunc în gol."
Pot doar spune că mi-a plăcut foarte mult, la fel și imaginea care îmbracă frumos pagina asta. De fapt, poemul se vrea scris ca o descriere sub rama unui tablou expus la o galerie de artă.
Mai trec :)

cu "am o brichetă, vrei să ne cunoaștem?". de altfel și poemul curge firesc, realist. e ok :)

\"în care pizam viață cu efect halucinogen \'\'- s-a strecurat o mică greșeală de editare . În rest , un poem cu caracter personal de o frumusețe aparte .