Poezie
Eu, fluturele
1 min lectură·
Mediu
Sensul vieții e îmbrăcat în iubire, dar
nu poate fi iubirea!
Spuneți-mi că nu e, pentru că dacă ar fi,
eu n-aș avea sens.
Starea mea de efemeridă cenușie
îmi ia dreptul la acest sens…
Sau poate că însăși iubirea se teme de fluturi,
seara i se par dezgustători,
cu ochii lor mari și roșii.
Sărmane făpturi ce caută lumina
ca pe un paradis al iubirii,
Sărmane făpturi ce mor printre raze
străbătând adevărul…
Sălbatice suflete, fără drepturi sau sensuri…
013689
0
Ce vad? O cautare inauntrul cuvintelor sau mai degraba o scotocire, oricum o afirmare originala a starii.
Poate ca formele cer sa fie mereu slefuite, poate ca sensul scapa mereu din vasul prea mic...