Poezie
Leul
1 min lectură·
Mediu
Într-o cușcă imensă cu fiare,
Devorând chiar și ultimii reni,
Sunt un leu care-așteaptă Mâncare,
Așezat între dragii-Ți meseni.
Sunt un leu educat să se zbată
Și să-și sfâșie prada pe loc,
Impasibil, să-și facă cravată
Din roș` sânge prelins hâd pe bot.
Ci, dresat doar cu burta preaplină
Să-mi fac zilnic siesta lejer,
Sunt un leu ce-a fugit spre lumină,
Nepăsându-i de gratii de fier.
Îmblânzit de o Mână atentă,
Înfrunzit împrejur al său nimb,
Mă lovise o forță prudentă,
Îndreptându-mi binoclul cel strâmb.
Iar leoaica, atât de vicleană,
Pașii ei atrăgând voluptoși,
Ispitește, lingând orice rană
Chiar masculilor cei mai pletoși.
Fiecare, păzindu-și domeniul,
Mă adulmecă, însă se tem
Că-n privirile mele blestemul
E s-alerge spre Mâna ce-o chem.
Orologiul fixat ce nu-și tace
Ticăitul lapon obsesiv,
Pentru mine, ce crivăț doar pace,
Trâmbița-va-ntr-o zi incisiv.
Înfocat sunt să-mi spumeg avântul
De-a-mi foșni veșnicia prin vânt!
Între-o mie de gânduri ești Gândul
Ce-mi animă și ultimul cânt.
002730
0