Poezie
Ultim
1 min lectură·
Mediu
Locuiesc la ultimul etaj
în camera albastră
deasupra mea cerul
cu norii îmbibați de ultimele șoapte
din testamentul marilor iubiri
m-am trezit ca o plantă
cu frunze rotunde lipite de geam
în ultima dimineață de iarnă
cu capul în nori și norii în soare
aș putea să-i ating
ar tremura și-ar ninge ușor
cu fulgi incandescenți
de amintiri din viața viitoare
voi locui la ultimul etaj de suflet
și-n toate încăperile pe care
n-am locuit mai sus ca să le văd
dar uneori le simt dansând
deasupra mea îmbrățișate
cu arhitectura lor flexibilă și absurdă
fără de colțuri sau contur
atunci mă plimb pe acoperiș cu ciorile
sau orice porumbel ce vine aici
să ciugulească firimituri de vise
și să zboare cu ele să plutească
în ultimul vis în care
mai pot să mă trezesc
la ultimul etaj
în camera albastră
deasupra mea Ultimul Gând
în care pot să locuiesc.
023902
0
Val