Aleargă!

ai vrut să vâjâie în urechi acest text folosind foarte des ț-ul ca unealtă de redare: nu-ți, să-ți, bucăți, ți-ar, lanț, ține, dacă-ți simți, să-i simți, ți-ai. Însă, uneori, la citit devine deranjant. Spre ex. aici: nu-ți pleca urechea la ciocul vulturilor, mai bine și corect, zic eu, ar fi: nu pleca urechea la ciocul vulturilor (e clar că e vorba de urechea ta).

În plus, repetițiile și cuvintele însoțitoare dau o dinamică expresă, aproape sălbatică, iată doar o frescă:
aleargă
aleargă din străfundul plămânilor, aleargă
mâncând pământul, cu tot vântul din suflet
aleargă până ce ai uita de sclavie, aleargă
în ultimul hal

Însă, și aici vin să spun că pare prea mult: a pleca, a-și pleca, a apleca.

Cred că textul merită încă un mic periaj ca să poată sări acel gard în muguri.

O zi frumoasă!

Dragă Otilia, îți mulțumesc pentru vizita pe pista de alergare, mai ales că nu ai venit cu "mâna goală", ci cu un comentariu generos, ce se bucură și de sugestii. Îmi pare bine că te-ai gândit și tu la varianta "nu pleca urechea", la care revin (deși cealaltă îmi suna mai intim). "nu pleca urechea [...] să se aplece [...] pleacă" e un joc de cuvinte. Apreciez aspectele obiective surprinse, dar și pe cele subiective le accept ca atare. Mi-am dorit vâjâitul, dinamica sălbatică, repetițiile, fiind un text motivațional care vrea să suprapună întăriri într-un tempo crescendo și-aș mai zice (mai în glumă, mai în serios) să aducă o creștere de puls spre 200 bătăi pe minut. Iar aici trebuie să fiu de acord că un surplus poate fi deranjant sau hrănitor, în funcție de nevoile cititorului. O zi frumoasă și... atletică!