Poezie
Aleargă!
Exuberanterapie VII
1 min lectură·
Mediu
nu pleca urechea la ciocul vulturilor
el vorbește cu prada
îi va spune să se aplece
pleacă
pleacă fără să-ți pleci capul
privind în jos, nu vei găsi nimic din tine
doar bucăți de cadavru, în care ei
ar vrea să te prefaci, ca să te-nghită
iar pentru vulturi n-ai de ce să te sfâșii
doar așa ți-ar putea smulge ficatul
niciun lanț nu te ține legat, nicio fermă a animalelor nu te ține
închis, iar dacă-ți simți inima în bătaia puștii
aleargă
aleargă din străfundul plămânilor, aleargă
mâncând pământul, cu tot vântul din suflet
aleargă până ce ai uita de sclavie, aleargă
în ultimul hal
iar dacă mugurii aripilor nu cresc pe toate gardurile
ci trebuie să sari câteva garduri ca să-i simți plesnind
aleargă de parcă așa ți-ai câștiga aripile tălpilor
și-atunci vei fi una cu cerul
și-ai să alergi mai sus decât
zboară vulturii
025.736
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Alb Tătar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Alb Tătar. “Aleargă!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-alb-tatar/poezie/14127592/aleargaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dragă Otilia, îți mulțumesc pentru vizita pe pista de alergare, mai ales că nu ai venit cu "mâna goală", ci cu un comentariu generos, ce se bucură și de sugestii. Îmi pare bine că te-ai gândit și tu la varianta "nu pleca urechea", la care revin (deși cealaltă îmi suna mai intim). "nu pleca urechea [...] să se aplece [...] pleacă" e un joc de cuvinte. Apreciez aspectele obiective surprinse, dar și pe cele subiective le accept ca atare. Mi-am dorit vâjâitul, dinamica sălbatică, repetițiile, fiind un text motivațional care vrea să suprapună întăriri într-un tempo crescendo și-aș mai zice (mai în glumă, mai în serios) să aducă o creștere de puls spre 200 bătăi pe minut. Iar aici trebuie să fiu de acord că un surplus poate fi deranjant sau hrănitor, în funcție de nevoile cititorului. O zi frumoasă și... atletică!
0

În plus, repetițiile și cuvintele însoțitoare dau o dinamică expresă, aproape sălbatică, iată doar o frescă:
aleargă
aleargă din străfundul plămânilor, aleargă
mâncând pământul, cu tot vântul din suflet
aleargă până ce ai uita de sclavie, aleargă
în ultimul hal
Însă, și aici vin să spun că pare prea mult: a pleca, a-și pleca, a apleca.
Cred că textul merită încă un mic periaj ca să poată sări acel gard în muguri.
O zi frumoasă!