Creativitatea sinelui suprimat. RIP Dio

Poezia are propensiune la intimitate și idiosincrazie la ’’social’’, cuvintele poetice sunt genuine, fără ’’măștile’’ pe care și le aplică omul în societate, ’’sufletul’’ să nu-l prefacem ’’în scrum’’, căci el coagulează și ’’reîncheagă’’ tot ce omul are mai bun, mai sensibil și mai sublimat.

Pentru că ai pătruns în intimitatea poemului și l-ai îmbogățit cu nuanțe calde, voi recunoaște că nu e singurul ce are idiosincrazie la "social", cel de față în mod specific la expectanțele sale în raport cu individul, fapt care îmi trezește un fragment din Noica: "Ce-ți cer oamenii e nespus mai puțin decât ce-ți ceri tu. Ei nu vor decât să joci un rol. Tu vrei să scrii o piesă."
"Socialul" e totuși un construct, nu are viață și emoție în sine, dar prea des ne raportăm la el cu toată viața din noi...