Alex Tet

Bună ziua, domnișoară Anca.Țin să menționez că afirmațiile dvs. sunt ridicole, totuși voi polemiza pe acest subiect. Persoanele vii și calde sunt de obicei slabe și perisabile, într-o afirmație mai corectă - muritoare.Când Maestrul Eminescu îngheța în camera sa obscură și crea poezii la fumul gros de lumânare, bolnav, obosit, îmbrăcat cu niște haine rupte prin care vântul de apus își întindea pânzele de aer...,nu știu, dacă acea inimă vie care nu exista lângă el îl ajuta cu ceva.Apropo inima este doar un organ biologic, ea există doar în plan psihologic, este o banală iluzie să discuși despre \"o inimă caldă, existentă sau inexistentă\".prin Eminescu au întrat în istoria literaturii române noțiuni ca \"veșnic\", \"luceafăr\", \"geniu\" etc..., care până la acest moment nu erau dezvoltate suficient.Cei de după el sunt niște plajiatori ieftini care se onorează cu respect și onoare între ei, creând tomuri de balast ce folosesc unui \"scop permanent\".Vă recomand pentru a vă mai îmbogăți cultura generală să lecturați sublima poezie cu iz satiric \"O, Adevăr sublime...\", sper să savurați acest moment recomandat, poate vi se deschide al treilea ochi - viziunea totală.Cu respect,Misticul.

Bună, domnișoară Marincaș.Mă încântă tendința de izolare manifestată cît și teoria unei exteorizări de origine introvertită care se canalizeayă în filmul marii vieți, sau mai bine zis a marii nopți...îți acord titlul de Stăpîna Lunii.Cu respect, Misticul.

Doamna, occidentalismul doare la fel ca matăniile orientale...Dar ce să spun eu, program end and delete.Cu respect, MISTICUL.

Doamna, visele mor la capăt de linie...cu respect,Misticul.

Bună, Domnișoară Rizoiu.Lovitura patologică a nemuririi are efecte secundare în poezia ta...Contrastul din poeyie și înclinație spre meditare și pâlpâire...îți oferă acea stingere eternă de care ai nevoie pentru a dispărea atent sub iluzia unui fum ușor, a unei perdele de fum...iubirea este la rândul ei liniștită, o combustie internă ușor de digerat...Lent ar fi cuvâtul pentru toate acestea...privirea înceată spre interior...Îți confer titlul de Regina Marelui Cincinat.Cu respect, Misticul.

Doamnă, iubirea e artă...de a fi învins în mod patetic...Mă doare inima...Cu respect,Misticul.

Pagână, târfă păgână...Plângi magdalena mea...șapte păcate, iartă-le toate.Cu respect,Misticul.

Bună ziua, domnule Andy.Arta posibilului îmbibată de clipele unei iubiri pline de regrete și de veșnice contraste...Condiționarea ostilității de sentimente a unei lumi care respinge mereu iluzia pentru a face posibil realul...Strigătul se aude chiar și acolo unde nu este...s-a refugiat într-o zonă aproape umană...Repetițiile te încurcă ca niște piedice de sârmă pe care le pun bicilistului-om, ea nu mai vrea să audă de tine, fiindcă actul de dragoste e unic, absolut și mereu ratat în ultima clipă...Îți acord titlul de Îndrăgostitul Vultur de Foc.Cu respect, Misticul.

Bună ziua, domnule Camil.început și final, viață și nemurire...prespectiva sisifică...un pic de camus nu strică niciodată...Și de altfel spaima de sine, de propriul univers este destul de normală, dacă este conștientizată dintr-un unghi mort...memoria se surpă, astfel prezentul și trecutul se intersectează cu ritm accidental...Blocarea minții și marile întreruperi din istoria omenirii...Aceeași pânză de păiangen din camera romanticului german...Vă acord titlul de Marea Ființă Nenăscută...blocaj sau avort?...Cu respect, Misticul.

Doamnă, îmi mai amintesc de o femeie ce cânta la pian...era o târfă îndrăgostită de un pian ce suna destul de nostalgic...Înfuriat soțul i-a tăiat degetele, să nu mai audă muzica unui păcat...Undeva, spre alabama, plutea pe lac o luntre șubredă...se auzea deyacordul metalic în si bemol al degetelor de metal atingând clapele închise în sine, în mine...Te rugai fără tandrețuri, nu sunt robert selesneri, sunt doar mistic, un nimeni...Și altă dată reacționează în cunoștință de cauză și cu expresă obiectivitate...Știe cineva cum se scoate mirosul sau ignoranța de femeie?...

Dreptul de a fi...sau a nu fi autor...îl primești când intri în vre-o beție de la unioniști...șina de tren care a prins viață,...genialitatea jupuiată ca un animal în lagărul german,...dreptul intelectual,...autonomie de stradă,...sentimentul cald al trenului ce nu mai vine,...totul e gol până și omul,...jocul cu trenulețul pe-așa o căldură...Inima stomacală,... Superb, Maestre...Îți acord titlul de Pom al Veșniciei...cu mere coapte și zemoase...Ce căldură, Doamne, pe timp de iarnă caldă...Cu respect, Misticul.

Domnițoară, ce naivă sunteți,...cine v-a invitat în templul unui mistic?...Oare nu cunoașteți, că tot ce e acolo, e o gigantică capcană pentru distrugerea celor neinițiați, mai ales a postcomuniștilor nepoftiți,...careîți intră în casă pentru planul cincinal de ratare...E doar iluzie în mâna vrăjitorului, un joc curat murdar...

Buna ziua, domnule Munteanu.Un Arghezi contemporan, cât misticism, ce simboluri bine reunite, roșu-verde, extraordinar.Cu respect,Misticul.

Domnul Cocieru, eu sunt Maestrul Mistic.Acum părerea mea despre poezie...Ești prea sentimental, folosești într-un mod prea deschis cuvinte de origine străine și nu ai o regulă în poezie.Echilibreaz-te, dă o consonanță mai bună cuvintelor tale...și încercă să devii mai bun.Fii una cu gândul, zboară ca un profisionist prin mrejele poemului... Încă ceva, seara pe partea estică a cetății din Suceava se vede cel mai bine orașul...admiră puțin.Îți acrd titlul de Ucenic Zburător.Cu respect, Misticul.

Ești tot mai bun, soarta are linii diferite, unele trebuie să asumi...printre care și moartea.succes în continuare, Ucenicul-Zburător Alb.

Romantică plagiere...totuși un gând nu mă lasă...albăstrelele forțat crescute în poezie...Cu respect, Misticul.

Cuvinte grele, o blocare spre iluminare, marele nimic literar în matematică, încearcă cuvinte mai simple, dă o liniște mai profundă la ceea ce scrii, prea multe cuvinte pentru un gând de renaștere, nimicul plangând.Cu respect, Misticul.

Prea mult din nichita, prea multe simțuri.Cu respect,Misticul.

Doamnă, iar dați greș, omonie pură...capuccin+capuccinno.Iar sacrul nu e deloc profac, e doar o eroare simbolist modernă făcută de miticul eliade...Franciscanii merg agale, capucii și benedicții sunt iute la mers pe muntele Golgota...sau pe pielea alintată de femeie.Cu respect, Misticul.

Doamnă, turnesolul dă culoare unor cuvinte, spuse din inimă și din grabă...Memoria aglomeratăce aparține femeii, studente la ingineria PC., cuminte, șatenă și alegorică...Totul e un vis..., prescris de medicii germani sau de catholicii cumani...Să deschid canalul pentru adulți, de la turnătoria de argintii îngeri.Cu respect, Misticul.