Alex Șulai

Îmbrățișările tandre le-am epuizat cu patos și dăruire. Exploratori din fire, căutăm să ne regăsim. Până când... (Aerul rece al dimineții îmi trezește simțurile.Comand un nou pachet de

Naos umbletelor noastre, al uitărilor de aștri, al purtărilor de vânt — nu mai sunt… și nu mai este între noi un cap de pod, cu catargul lui cu tot; este ros de mii de carii, părți din

Odăi ticsite de straie schimbate, arogant își păstrează tăcerea. Un șmag de-amintiri plutește în ceasul-pahar și penele cad în covor de ocazie iar Cupidon, orgolios, nu regretă

Zburătoarele cuvinte doar se frâng între pereți când un preot mut doar cântă... O mulțime de berbeci: - Auzi! Cântă surdu-n-auzirea-i cu sirena cea din port! (Ca și cum cu gura-cască prindea

Am închis ochii; ramuri se ridică spre cer. Am plâns de tine; vuiet asurzitor prin pădure. Adunate, toate sentimentele mele încolțesc.

Nopțile pline de regrete invadează habitaclul învăluind totul în aer de trecut. Radioul uitat pornit nu prinde nici un post doar luminează difuz scrumiera de sub el. Ochii fixați în parbriz și

Uit din ce în ce mai des. Cărări spre neant. Minte închisă în celula biologică. Prea concret. Un contabil aruncă năvodul formulelor de calcul peste sorți. Covorul religios nu mai

În tot, paharele, mai reci de mult uitate-n noi picură timpul-despărțire bătut în orologii strâmbe. Unghere pline de-amintiri formează-atâtea poze-măști. Lumina-ngână timpul sub bolțile