Era o livada de verzi portocali
la marginea marii de-azur,
unde mangaie talpile nisipuri de aur,
si ochii se lasa pe stanci plutitoare.
Era o livada de verzi portocali
cu pomi fara seaman, ale
Secolul 21. Ei, da !
Mii de ani de la ridicarea Urului.
Hei, Lucy...
Stranepotul tau te striga !
Ma vezi, tu, oare ?
Dar, tu, Harry Seldon, nepoate ?
Druizi si brahmani,
Zalmoxe si
Platonica
Fiinta se zgaia pe geam la mine,
O sfera rotitoare de mizerii,
Un argus alb, cu-albastre vine,
Ce strabatea neonul serii,
Vertij lucind, in minte-ncrucisat
Cu guri muscand din
De strajă Dâmboviței, pe cheiul desfrunzit
Se-nalță - jumătate învăluită-n cețuri -,
Amenințând copiii cu chipu-i spălăcit,
O pușcărie mare cu creștetul în ceruri.
Din măgura, borțoasă cu-n
Cum se mai spune la trăiește clipa, iubita mea?
În seara asta dansăm pe un twist imaginar
strigat de o italiancă nebună.
Șampania strălucește în pahare zvelte,
buzele, ochii...
Consumul
E gras pământul în câmpul Bărăganului,
Și drumurile sunt mlaștini roditoare.
Sortită-n cap de sat să stea, casa țiganului,
Fără gard, sărmană-i ca o sperietoare,
Ce priveghează, -n zdrențe,
Globul e straveziu si moale ca o meduza,
si-mi pun mainile descarnate pe fata lui,
sa-i dau puterea de a-mi arata,
dormind printesa cu chip de-alabastru.
De m-ar vedea asa,
cu parul alb,
cu
Ca de pe-un câine mort vântul cojește
Bucăți de case vechi, fațade mucede.
Și oameni galbeni se preling mutește.
Sânge a curs odată, inimi repede,
În burgu-acesta, au bătut strălucitoare.
Cu flori de corcoduș ninge april,
Prietenos, cu ele-un vânt se hârjonește.
E vesel soarele ca un copil
Ce, gângurind, măicuței îi zâmbește.
Deodată-un singuratic călător,
Pe drumul
Învelit în plăpumi albastre, cerul bolește.
Un șir fără capăt de ciori se prelinge
Pe-a soarelui față și el din dinți le sticlește.
E ceasul șarpelui. Lumina pe-ncetul se stinge.
Șiruri negre
eu prefer visul
scăldatul în lumină
fac pluta pe spate
și zâmbesc
păduri tehnice
femei idealizate
numai surâs
și din iarnă
ghiontit
pe negândite de muguri
de florile
care gâdilă nasul
Vara-mi da semnele-i vesele
in sclipirile geamurilor,
care fac din blocuri
stanci de diamant.
Si, transportat in plina abstractiune,
vara-mi vorbeste despre fericire,
despre ordine si
Psalm
Da-mi, Doamne, cuvinte aspre
ca pietrele din care ai zidit aceasta casa a lumii,
sa-i inchipui icoana clara.
Asculta-ma, tu, cel ce treci !
Stai in loc o clipa si priveste aceasta
Sunt Narcis cel care pe sine se iubeste.
Muschii si tendoanele, cabluri de otel,
oasele, coloane pe care sprijin cerul.
In ochii verzi se scalda tainele universului,
de sub fruntea-mi
O uliță din câmp cu praf și lângă garduri iarbă
Și mai încolo cortul negru pe-un maidan.
Bate-o găleată-un ghiuj cu barba albă,
O albie încheie doi tineri din ciocan.
Moș Tudor șade noaptea
Nu sunt original.
Nici nu vreau, nici nu pot
sa fiu altfel decat sunt
si au fost altii.
In paradigma nu te simti singur.
Frati si surori
sufera acelasi cosmar,
viseaza aceleasi castele.
Nu,
Cand am schiopatat,
cine mi-a petrecut mana pe dupa gatul sau
si m-a ajutat sa merg mai departe?
Cand am betegit de tot,
cine m-a luat in spate
si m-a dus cale lunga?
Cand mainile,
de-acum s-a copt buboiul
în această aventură
pe care v-o povestesc
în cuvinte meșteșugite
pentru că mi-e frică sau mai știu eu ce
să las adevărul să iasă
aprins de sub pardesiu
a venit
nascut si crecut in Pantelimon
cocalari si tigani B.U.G.
gagici smenari barbugii
uzine muncitori si beton
sunt de mic neadaptat
bovarism din Pantelimon
egoist far\' curaj un bizon
cu lira
Curge amurgul peste rumena câmpie.
Oricare suflet se duce către casă.
Strânge un tub o gârlă viorie,
Închipuind o cale lunecoasă,
Pe care urcă o iepșoară slabă,
Trăgând cu greu căruța
Bună dimineața, America,
te salut de sub cocoașa mea de sare.
Încă un poet te pupă pe picioare,
încă un rebel în poala ta.
Dintr-un container, din pridvor,
privind New York-ul
Dincolo de mine,
dincolo de tine
e tara cuvintelor,
de unde ca niste vestitori,
de unde ca niste evanghelisti,
ne rasar in cale
si ne cer dreptul lor,
de a le tocmi in faguri,
AP