Poezie
Nunta
2 min lectură·
Mediu
Cum murmura padurea,
cum susura campia,
sa-mi canti un cantec vesel,
sa-mi canti un cantec trist,
din fluieras doinindu-l,
din strune inganandu-l,
din frunza suierandu-l.
Pe gures mal de rau
ne-om aseza pe seara.
Din gura, -n soapta dulce
va zice fata doina.
Si, somnoros, busteanul
va tot trozni in foc.
Suvoaiele de aer
ne-or dezmierda pe frunte,
se vor juca cu paru-i
ca penele de corb.
Va mirosi a apa,
a fan si-a flori de vara.
Si-atunci va imple glasu-i
intunecimea noptii
cu line straluciri,
ce altii le zic stele.
Si cand, rotindu-si crugul,
cerul intins si tainic
va trage dupa sine,
spre jumatatea noptii,
a timpului caruta,
in care-acesta sade -
mosneag batut de ani -
si se tot minuneaza
cum totu-aici se schimba,
pe veci fiind la fel,
te-oi saruta, draguta,
cu patima pe buze
si furia iubirii
i-o face pe-amandoi -
pe cal si vizitiu -
sa stea in loc o clipa -
o clipa cat un veac,
asa cum calatorul
sfios, la drum de noapte,
se-opreste-n cal\' deodata,
cu inima batandu-i,
ca-i pare ca aude
un groaznic nu stiu ce,
si-apoi da bici la vite,
fugind de nalucirea
cea hada, fiica noptii.
Asa fugi-va timpul,
manandu-si calul iute,
cand va vedea doi tineri
cum fauresc in iarba,
la al iubirii foc,
podoaba minunata,
invesnicirea noastra
de fire de nisip.
Cum murmura campia,
cum susura padurea,
cand zvonul si fiorul
rascoalei au trecut,
sa canti pe veci un cantec,
din fluieras doinindu-l,
din strune inganandu-l,
din frunza suierandu-l.
066818
0
SC