Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

poezie la cerere

pentru lili

1 min lectură·
Mediu
mi-ai cerut o poezie pentru tine.
mbine.
voi da șpagă muzei puțin
din sufletul meu divin.
altfel nu-mi vinde
esență de versuri
și făină de eresuri.
tichia albă,
șorțul,
le-am pus
frământ creieri
ce-aș avea de spus?
să încep cu \"ești frumoasă\"...
cum să fac să fie pentru inimi
melodioasă?
gata!
am găsit.
zâmbetul tău ca soarele a răsărit.
în vise albastre
picioarele mi le scald
tu îmi apari cu baticul tău de smaragd
la vamă, în fața cortului pe seară
ca pe prispa izbei
lângă lanul de secară.
și dacă încet mi-ai șopti: \"serghei\",
ar plânge bălțile ochilor mei.
mi te-aș aminti zglobie
în rochie albă
desculță pe pajiștea cu păpădie.
luna, acest deus ex machina,
la mine, ca la un măgar, s-ar uita
și eu, vampir de-omenești frumuseți,
spre dânsa-aș întinde două degete blegi.
064699
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
136
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Alex Popp. “poezie la cerere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alex-popp/poezie/42861/poezie-la-cerere

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Imi pare de prisos partea introductiva, cred ca ar fi bine sa incepi chiar de aici: \"sa incep cu \"esti frumoasa?\".
In rest, imi place: vad aici invocata imaginea femeiei din peisajul rustic al lui Serghei Esenin, peisaj reconstituit in plasma poeziei romanesti, ce se zbate intre calificativele \"moderna\" si \"postmodrna\".
0
@alex-poppAP
Alex Popp
Multa dreptate ai, Sirena.
Aici o las asa, dar ei o sa i-o prezint trunchiata.
0
@ion-a-0002920IA
ion a
placut impresionat de un text care foloseste cu egala dezinvoltura registrul ironic si liric. integrarea disparatelor aluzii livresti (*lanul de secara*, *serghei*, *doua degete blegi* - presupun, ca in e.t.) cu stilul reflexiv/detasat/pseudoarhaic dovedeste ca la temperatura corecta orice material fuzioneaza in forma dorita de autor.
0
MP
Mihaela Plesa
Sper ca i-a placut si lui Lili, mie mi-a placut, primele doua strofe sunt putin prea pregatitoare, restul este un coktail de duiosie, tandrete si autoironie calda.
0
@emil-tudoracheET
Emil Tudorache
Vad ca nu te poti abtine si o superi iar pe biata Lili! Rusinicaaaaaa! Bine ca nu se joaca \"Adevar sau provocare\" ca te-ai fi dat de gol cu mistoul din poezia asta, altfel sincera. :P
0
@alex-poppAP
Alex Popp
Multumesc tuturor pentru citire.
Asdf. Nu E.T., ci ceva obscen. E de la sine inteles pentru un taran ca mine.
Mihaiplesa ai dreptate intr-un fel, cum are si Sirena. Dar fara aceasta pregatire nu am putut declansa imginile cumva incuiate in suflet. Deci muza a acceptat spaga pana la urma.
Emile, vad ca acum cu nick nou cu tot, te tii in continuare de bancuri. Fii om serios!
0