Poezie
Amețit
26 sep 2002
1 min lectură·
Mediu
Am doi obraji care nu mai vor
Să mai stea pe mine;
Mângâierea nu-i mai bucură,
Mi-i dă jos de pe față,
Mi-i tranformă în ceva – altceva.
Și ce frumos era!, vor striga ele,
buzele lui ar fi putu ucide!
Cu-o șoaptă… – ah!
aș vrea să-l văd din nou. Și eu!
Și ce plăcut zâmbea!
Cu urechile alea mari
împărțea îmbrățișări
tuturora.
Hai, lasă-le!
Acum arzi în tine ca în
pântecele iubirii.
Ce credeai, că scapi?
aiurea.
Nu ești în stare să iubești!
Dă-ți coaja jos!
Dă-mi dinții,
Dă-mi ,,Cotești”!
003.250
0