Alex Andrei Filip

Nu doar emoționantă această povestire ci și plină de înțelesuri (mai mult sau mai puțin explicite) și, nu în ultimul rând, o frumoasă lecție de istorie și de viață demnă. Felicitări!
p.s. O sugestie, Gabriela. În pasajul pe care-l reproduc
\"M-am apropiat de măsuța în fața căreia stătea plin de importanță un bărbat bătrân, cam ca moșii din povești, dar fără barbă.\"
cred că ar fi bine să eviți acel \"cam ca moșii\"..., vezi, poate nu greșesc.

Bună, Alexandre!
Sincer, nu aveam de gând să las vre-o urmă a trecerii mele pe la tine, dar... am observat două mici scăpări - numite odinioară \"greșeli de tipar\".
la primul paragraf, undeva pe la jumătate, \"un grup de (se) sisteme\";
în al doilea paragraf, chiar rândul doi: \"o dată\", trebuie scris legat, deoarece este adverb și nu numerar ordinal.
Dacă tot am intrat, îngăduie-mi și o părere: încearcă să fii mai concis, prea multe detalii neînsemnate obosesc cititorul și-l descurajează.
Succes!

Îngăduie-mi un sfat!
și nu mai spune cu voce tare că ai și ai! de te-or auzi cei din parlament te pun la grele și bezmetice biruri...
la fel, sper să n-audă cineva de... sus... că faci vorbire de maidanezi..., știu eu... cum mai poate fi interpretat?!
p.s. glumesc, bineînțeles! și... felicitări!

\"Se căina un veteran:
...
Ce autori, ce poezie -\" (Ioan Diviza)

de câte ori literatura
a cunoscut un nou curent
se știe: ast-a fost Deviza
\"mai tânârului\" concurent

Cât timp e „azi”, nu-i prea târziu!
Seamănă destul de mult cu un „Psalm” arghezian așa cum, pe alocuri, se vădesc influențele blagiene („să dansez cu Dumnezeu”) și fragmente din lectura Zen („Calcă cu grijă pământul căci pot fi eu...”). În rest, o mărturisire de făcut unui duhovnic sub patrafir. Apropo: păsările acelea, care se exprimă în „acorduri de vioară”, sper să fie numai o metaforă și nu o subtilă referință la adresa rromilor sau/și la mai noul gen muzical al manelelor? Glumesc, Iulia! E o poezie destul de reușită, pe care eu o înțeleg cam așa:
Cheia de citire a acestui poem este cuvântul „azi”, chiar începutul. Acest „azi” poate fi înțeles în două feluri: fie azi–fiecare zi, fie azi–momentul trezirii la adevăr. Conținutul ce urmează îl recomandă cu a doua accepțiune, însă fără să o excludă pe prima. Astfel: „azi” (...) am cunoscut păcatul/ și caut mântuirea”, afirmă oportunitatea convertirii. Nicicând nu-i prea târziu să te întorci. Dar de ce să abandonezi rătăcirea dacă tot ai apucat-o pe această cale? Să poți descoperi „parcul vieții”, farmecul, frumusețea unei vieți lipsite de pericole și de amenințări, chiar dacă pentru moment numai transcendentale... Dacă te vei împăca cu Dumnezeu, cu lumea și cu tine, atunci vei observa că tot ceea ce te înconjoară nu-ți este dușman, ci prieten. Iar tu, la rândul tău, nu ești despotul lor – să le instrumentezi și să le folosești spre rău – dar ești fratele lor. Pacea regăsită în lumina soarelui (simbolul lui Christos în Biblie și-n creștinism) te înfrățește cu întreaga creație. Astfel ai stupoarea să descoperi că în jurul tău nu fac zgomot doar motoarele de mașini și/sau muzica dată la maxim prin birturi, dar printre acestea și mai presus de ele vei descoperi cântul păsărilor și vei înțelege că ele nu fac zgomot, nici nu cântă în zadar: o fac să aline suflete, să însenineze chipuri și să înfrumusețeze vieți... Să descoperi așa ceva, însă, mai întâi trebuie să regăsești propria pace.
Minunat este și felul în care poemul introduce și tratează pericolul: „ochii inundați”. Privirea, izvor nu numai de cunoaștere și vehicol de comunicare, dar și izvor de pofte; pofte care mai apoi te rup de unitate și te izolează... „mi-au transformat bucata de pământ în insulă”. Tot legat de ochi, subtil, este pusă la zid și publicitatea agresivă: „ochi inundați de valuri nebune”!...
Titlul mi se pare că nu e prea reușit. Eu aș fi numit acest poem: Regăsire.

Cine spunea că doar Bacovia a știut să cânte ploaia? Dcaă cineva mai crede o astfel de legendă, n-are decât să vină pe \"agonia.ro\" și va găsi forme poetice la fel de lirice și de profunde. Superbe găsesc aceste metafore: \"sub stropi se unesc lacrimile, / în ploaia care ne colindă\" și \"dacă-i iubim, ei ne iubesc / și ne trimit zâmbete-n picuri\"

Nu mă așteptam, Ioana, să-l regăsesc pe Pinocchio atât de aproape de \"evantaiul chinezesc\" și cu atăt mai puțin să aflu că \"fruntea a fost tăiată la ultimul adevăr rostit\"!
Felicitări!
La fel de plăcut m-a surprins și mărturia de dragoste: \"suntem într-un poem\"; ce altceva este dragostea decât un poem profund și încântător?
Să nu mă lungesc o să-mi șterg și ei fruntea de umezeală, să poată fi sărutată de adevăr!
Mulțam că exiști!

Te-am bănuit de intenții \"necurate\", fetiț-o! Când am citit aceste versuri: \"Mizeria unui oraș, / Poate totuși fi / Atât de încântător descrisă.\", am crezut că faci politică sau vrei să aperi pe vre-un politician, căci numai ei, într-adevăr, descriu mizeria orașelor atât de frumos încât primesc voturi... Noroc, însă că am avut răbdare să citesc până la sfârșit; așa am aflat că de fapt vorbeai de cu totul altă descriere. Am înțeles-o - cred - ascultând \"tăcerea oamenilor\". Exact spus!
Cu bine și succes!