Plictis

Abstract scrie numai
Poetul ce a-ncercat
Deja definirea de sine
În proză și în sânge.
Întinderea apelor reci,
Impresionează numai pe-acel
Pe care pictura,
Uleioasă; crăpată entitate
Îl vrăjea.



Mizeria unui oraș,
Poate totuși fi
Atât de încântător descrisă.
Iar tăcerea oamenilor
Vorbită, doar de-acel
Ce in filozofii-și rătăcise
Lumânarea.
Stinsă de veacuri.



Dezgustul și el
Totodată
Seducător întipărit
În inimi de fecioară...
Grotescul, beția,
Poetul muribund
Și doar superficiala
Speranță
Că soarele este
O umbră a lui!
Iși mai au rămășița
În cenușa focului ce arde
Pâna și în ploaia de conștiință.

Baladă, viers, strofă,
Prozodic moștenitor de-nvățat.
Întinsă privirea lui asupra mea.

A mea
Ce s-a pierdut acum;
Când timpul nu mai avea
Importanță deât pentru cei
Ce tipăresc,
Cărți
De joc...