despre nimic

despre nimic un prieten bun, unul dintre cei mai buni, îmi spune că: după (ar putea fi scris cu d mare) nu o să mai fie nimic (iar s-ar cere o majusculă, cel puțin una), nici măcar liniște (asta e bine scris exact așa, sugerează perfect) reiau fără paranteze (sînt obsedată de paranteze, mărturisesc, dar asta încă nu e cea mai mare problemă a noastră, o să vedeți...): un prieten bun, unul dintre cei mai buni, îmi spune că după nu o să mai fie nimic, nici măcar liniște (punct – spune el) clar și mulțumesc!, spun eu (eu, eu, eu, spun eu), dar eu vreau acum (cu a mare) liniște, una despre care sa știu limpede că este, să mă bucur de ea, ca omul (cum se bucură omul? asta vorbim mai încolo..., poate) și să adaug mersi! nu că aș fi agitată (mai tehnic stresată), nu că aș trăi în lumea asta rapidă, în continuă schimbare etc, cum i s-o mai fi spunînd, nici vorbă, nu ar fi cazul meu, nici măcar nu știu ce vor ăia, televizorul meu a crăpat alaltăieri și computerul meu e bunicel (da, am computer, e bunicel, trăiesc în capitală - cu c mare, am și monitor de 19 inci pe romaneste), la serviciu (din ciu u-ul fiind facultativ înainte de revoluție cu r mare, domnilor academicieni! doar mai știm și noi!!) mă duc rar, muncesc acasă și pe aiurea, rar, cînd muncesc chiar muncesc, intelectual și fizic (aș face și aerobic daca aș mai avea oasele de acum 20 de ani, e o minciună asta) și iau salariu, iar pe stradă și pe scara blocului recuperz (presupun ca nu voi fi pîrîtă vecinilor - colegilor, deși și ar fi o încercare de a mă baza pe ceea ce este altceva decit nimic, cu cinism tînjind după viața în roz) așa că vreau liniște, atît, acum, aici, mai exact (punct, zic eu) - fraților (revoluție! r-ul e mare! inclusiv f a fost foarte mare!), terminați cu clișeele astea odioase cum că nu mai puteți de muncă și de datorie față de și față de ori față de și față de etc – etc - etc, că d-asta nu merge în țara asta – țara asta – țara asta, d-asta nu aveți etc – etc sau etc - etc! că nu aveți timp (cu t mare, așa vedeți mai bine) de mîncare, de familie, de sex, de filme la ecran plat, de prieteni, de sex (am mai spus sex? foarte bine, asta aduce rating! mai zic: sexsexsex pe caps lock, mulțumesc pentru spațiul acordat!), de bere, de rock, de nimic, sînteți caraghioși, vedeți-vă măcar pe voi, vedeți ochiul din par, paiul din țepușca intrată sub unghiuța degețelului mijlociu de la mînuța dreaptă, nu trebuie să recunoașteți chiar acum! (scuze, doamnelor și domnilor, e manifest, de asta e scris așa ca o paranteză țipată – adolescentină, țipată – țipată; totul cu majuscule ar fi cel mai corect și mai clar) - dar continui: nu îmi place ce fac, mai nimic din ceea ce fac, la serviciu, acasă, acasă, acasă, la serviciu, în supermarket etc (etc, etc, etc) cu vopseaua asta lavabilă sau cu ușa asta nou-metalică de la apartamentul douăzeci, al meu cu credit (probabil mi-ar plăcea să nu am ani cît credit este, să îi șuntez – termen tehnic, îl știu din liceu, l-am aprofundat în facultate -, dar mă abțin, plus că banca nu e fraieră, mi s-a spus, degeaba), nimic nu îmi place, doar mă plîng paranteză: mă plîng, totuși nu îmi aduce numita bucurie a vieții, adică simțirea trăirii, măcar în clipa de lacrimă scursă (cum se spune) pe obrazul stîng al amintitei mai sus vieți drepte și nici liniștea de după (cu d mare și restul mic), e chiar nimic, chiar e nimic! (nu mă cert cu tine, prieten drag, doar am altă parere, enervată fiind de nimicul ăsta tolănit în discuție) * care naiba e diferența?! dintre viață și neviață?! eu (clar cu e mare aici, ventual și u) nu văd decît nimic (scrieți cu mic sau cu mare)! ah, da, uneori îmi place salata cu ton și cu multă lămîie (îmi place și ceafa de porc la grătar, cu multele-i vinișoare de grăsime de îți plouă în gură crudă fiind, însă nu dădea bine aici), alteori savurez o scurtă conversație, o carte, o poză sau mi se așează mișto rimelul pe gene, mi se întîmplă să fac toate astea, ca oricui (o să spuneți grăbit că bărbații nu se ocupă de gene, fals!) revin: sînt niște simple mecanisme de apărare, cum am aflat că se numesc ele, adică e nimicul ăla (chit că ar fi cu n mare) care minte ca să fii anesteziat în timp ce iși vede el de treaba lui, să nu îl deranjezi cumva în funcția lui de nimic (scris cu n-ul cel mic sau cu mare) prietenul meu îmi spune - și asta este foarte important (vă rog!)- despre nimic și despre liniștea de după și îl aud, și îl ascult, e prietenul meu cel mai bun acum