talcioc

la ea în casă s-ar putea deschide un talcioc: de haine, în special, mai mici, mai mari, are și masculine, o gamă largă, dar și de alte obiecte, cum ar fi, de pildă, jucării, brichete, tocător de carne, placă de întins părul, pahare, cărți (de joc, de citit și altele). s-ar putea! și s-ar dovedi a fi .. care e cuvîntul? eficient? parca nu, hmm... deocamdată nu ne interesează termenii ăștia economici. doar că președintele asociației de locatari spune nu, dacă dumneaei ar sta la parter sau dacă ar avea garaj la subsol, alta ar fi situația, așa, la ultimul etaj nu se poate aproba, ar fi un du-te - vino incontrolabil prin casa scării proaspăt vopsite și, de altfel, ce ne-am face dacă fiecare apartament ar fi un TALCIOC, eh? am locui într-un complex comercial?! păi unde ramîn liniștea, intimitatea, securitatea, copiii noștri cum cresc?!! așa că nu! (susținerea a venit prompt din partea administratorei cu argumentul că florile și celelalte plante de pe palierele noastre ar trece, nepermis de frecvent, prin agresiunea traficului de fumători necivilizați, cine mai știe ce alți neaveniți or mai fi, că orice e posibil, nu vezi pe ce lume trăim, bețivi cu droguri, ferește-ne, doamne, ptiu, asta fiind în orice situație absolut inadmisibil, că și așa duduia fumează ca un șarpe și ține ferestrele deschise în apartamentul... dumisale consumînd căldura blocului în mod nejustificat din toamnă pîna-n primăvară, iar vara aduce mult praf care degradeză blocul nostru – inacceptabil, deci.) și ea credea înainte că dificultatea cea mai mare, piatra de încercare a debutului în lumea biznisului, ar fi fost a ști ce să vîndă și ce nu (precum și atitudinea de mic întreprinzător, zîmbetul, adică), îi luase o gramadă de timp să selecteze și să eticheteze lucrurile, să le așeze în stil vandabil, ba chiar a dat la o parte aproape tot ce era util, adică de păstrat sau de folosință curentă, pentru a face loc exponatelor, nici nu mai știa ce, dar nu mai conta, afacerea era pe cale de a fi: de a fi un uriaș succes (în domeniu și nu numai); numele, aaa, da, numele.. - s-a gindit și la el, totuși nu mai era o prioritate, opțiunea a venit repede, firesc, desigur percutantul “talcioc”; zîmbetul îl lăsase la urmă, la capitolul exersări finale (pregătise, însă, oglinzile). dar, așa cum se pune problema, cel puțin pînă la noile alegeri în bloc, va trebui să se replieze, să se reorienteze, eventual să se înscrie la cursuri, de mutat nu se mută pentru că peisajul este frumos și îi place etajul patru, ultimul etaj, fiind și ultimul apartament, unde mai găsești așa ceva în ziua de astăzi... păcat, la ea s-ar fi putut deschide un talcioc remarcabil, ca materiale, ca stil, ca afacere... ce să mai! ca... eficiență? of, cum îi spune, dom’le, care e cuvîntul ăla?!!... (de succes, ok, dar asta am mai spus, altul era potrivit, profesionist... dar ce să mai căutăm acum, ramîne pe data viitoare, la următoarea afacere, atunci o să fie și un plan, poate chiar și un grup de experți, totul e să nu te dai bătut.)