papucii
- nu uita să dansezi! – spuse din ușă, așa cum făcea de fiecare dată cînd eram mică: îmi punea pachetul și mă gonea cu urarea să ai notele cele mai bune și nu uita să dansezi - n-am înțeles mult
Nu (experimental)
Nu, un Nu, doi Nu, masculinul incestuos în prăvălire mahmură peste predispunerea la feminizare și apoi Uitare, o Uitare, două Uitări, femininul pasiv – agresiv al dovezii de Maturizare aflată la
Prîslea cel Pitic și Borcanele cu Aur RELOADED
din seria anterioară: nu le-a găsit și a consumat batonul energizant (blestem!) furios în timp ce iubea sublim – era de așteptat dar noi la ce să ne mai așteptăm? aflăm imediat: urmăriți ..
Prîslea cel Pitic și Borcanele cu Aur (episodul 1 unic din “Povești pieritoare”)
se născu cum nimeni altul nu se mai născu, cu trei zile înainte, iar la trei zile după deja gîngurea despre cît de prețios ca ochii din cap el era: era Prîslea sadea! și Prîslea al nostru tot
lampa
ți-aș cere să stingi Lampa aia pe care o ții deschisă zi - noapte spre confortul tău și numai al tău, aș prefera să aibă un scurt circuit chiar acum! îmi imaginez un cutremur petrecut cu tine,
vulpea
ești vulpea acrită de strugurii la care nu ajunge! - îi remarcă urletul în urechea stîngă cu trîntirea ușii din dreapta pentru restabilirea echilibrului, iar ideea vulpii zăcu cîteva minute bune în
scriitorul
ti s-a intimplat sa alergi catre o foaie de hirtie cu un pix sa nu iti uiti ideea, sa nu iti pierzi inspiratia? (sau planul) innebunit? si lui numai ca de data asta el a ajuns mult prea
vreau să dorm
vreau să dorm circa opt ore, de acum pîna mîine, la fel ca ei, să dorm, să dorm, și să mă trezesc: să mă spăl pe dinți și să beau cafea și sana la ora 6 și să plec la serviciu și apoi să mă întorc
despre nimic
despre nimic un prieten bun, unul dintre cei mai buni, îmi spune că: după (ar putea fi scris cu d mare) nu o să mai fie nimic (iar s-ar cere o majusculă, cel puțin una), nici măcar liniște (asta e
talcioc
la ea în casă s-ar putea deschide un talcioc: de haine, în special, mai mici, mai mari, are și masculine, o gamă largă, dar și de alte obiecte, cum ar fi, de pildă, jucării, brichete, tocător de
proactiv
spune da nuanțat cînd vrei să spui nu, fii treaz, atent, mereu pe fază, niciodată nepregătit pentru răspunsul corect, niciodată relaxat pe piciorul incorect! și fii proactiv! mama (traiește,
lumea (mea) scurt și pe repede, că nimeni nu e dispus
pe stradă: ce te uiți, bă?! iți scot limba, nu te văd! am drumul meu! (o limbă profund întoarsă către mine, în mine, incestuoasă, adică, mă pătrunde din vîrful firului de păr pînă în oase,
