aldea stefan

1. trei câini latră tristețe și venele din mâna ta stângă dansează cu sânge de clovn, respir printr-o pasăre de nămol și pun vin pe rana asta numită tristețe când noaptea vine sub pleoape înfiptă cu

Este simplu, în fiecare zi este noapte, nu contează anotimpul, starea mea, a ta, a lui, etc. În fiecare zi este noapte, iar noaptea sunt stele ( doar) pentru că se văd. Dacă ai insomnii le poți avea

Încă o inimă, încă o inimă și apoi te poți ridica de la masă, îmi spunea neurologul. Ar fi bine s-o mănânci cu unghiile dar merge și în sânge; inima mamei e cea mai bună, sau... inima iubitei, dacă

Iubito, când începi să puți, să-mi dai de știre, vorbesc cu ea nu vrea să se mai spele, și totuși e vară soarele arde ca un puroi luna geme ca o rană sânii ei noroi de la unu la doi se târăsc

Introducere în decor: cerul scuipă păsări negre de parcă ar scuipa coji de semințe. Amurgul pictează profiluri de bătrâni gânditori plus cai verzi pe pereți, soarele ca pupila drogatului... pe

Să mi-o bag, în seara asta cerul ejaculează stele și curvele au ieșit la produs îmbrăcate în vinilin vântul e aurolac, își suflă visele într-o pungă de pufuleți, borfaș cu privirea rea care te

dați-mi mie buzele voastre cu împrumut să cârpesc o gură mare care tace, așa, acum dați-mi dinții să joc barbut cu ei, de data asta voi câștiga, presimt, am o presimțire ca și cum ai avea un nod în

lună tăvălită prin țărână de-un câine cosmic, rază fracturată, os ca o albie pentru lumina fluidă, înger tăvălit în joacă de-un copil, coate și genunchi juliți, coate și genunchi juliți... rană

domnilor, carnea îmi îmbracă oasele în pas cu moda și tremur și eu, ca oricare, când zeița cu coapsele excită stelele pregătite de yoga și mă tulbur în limpede-clar în erecții de cosmo-magie,

Hai mușcă și tu buzele astea până la sânge până la surâs nu-ți face probleme în privința mea, îmi place când ești atât de culoare. Și nu știu cu care dintre ochi să te privesc dacă ne tăvălim

Bătrâne, de la o vreme tristețea mă ține în bas Și-s adus de spate vrăjitorește, Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine, derbedeule, Îți zisăi, mă, că mă îndrept către Spre, Îți zisăi că mi-au

Ecaterina, copiii au dereglat inorogii și stau cu gurile căscate după căderea de stea, apa stătută din ochi a început să pută, pe obraz nicio urmă de rădăcină sau mai știu eu ce încă de ieri

Pe atunci eram o cutie goală de conservă cu o aluniță pe etichetă, chiar lângă data expirării... de fapt, expirasem de ceva timp și stăteam în chirie la coaja de banană într-un coș de gunoi tip

vin fiert cu gutuie și un gât de femeie vioară și-o acreală dulce-amară de toamnă târzie și-o acreală dulce-amară mă omoară în toamna târzie uite femeia cu gâtul

ca și cum iese punctul din sînul geometriei. ca și cum bătaia inimii forțează ușa pieptului să iasă. ca și cum un eu îndepărtat al broaștei țestoase. ca și cum melcul. acest arhitect incredibil