fragment

Anna: Dragul meu, prost mai ești. Tom: Prost… Anna: Da, prost. Ești foarte prost. Ți-am zis de atâtea ori, dar tu nu vrei să înțelegi! Tom: Păi dacă sunt prost…normal că nu pot să ințeleg. Anna: Prost, imbecil și nesimțit. Tom: Nesimțit? De ce sunt nesimțit? Anna: Ești nesimțit, pentru că mă lași să îmi bat gura degeaba. Tom: Păi lasă-mă în pace, nu mai vorbi cu mine. Pleacă. Anna: Da’ nesimțit mai ești! Acum mă dai afară! Halal bărbat! Tom: Dacă vorbesc cu tine sunt nesimțit. Dacă nu vorbesc cu tine, iar sunt nesimțit. Nu mai ințeleg nimic. Anna: Păi nu ințelegi, pentru că ești prost. Tom : (incet)Bine că ești tu deșteapt... Anna: Ce-ai spus? Tom: Ai auzit foarte bine ce am zis, nu te mai prosti atâta. Anna: Nu am cum sa ma prostesc, pentru ca eu nu sunt proasta. Tom: Bine. Dar cum se face că , fiind atât de deșteaptă, stai cu un prost? Anna începe să plângă încet Tom: De ce taci? Aștept un răspuns. Anna: (plângand) De ce? Pentru că te iubesc, prostule. De aia stau cu tine. Tom: Te rog, nu mai plânge. Hai să ne plimbam un pic. E o seară frumoasă. Cerul e senin și se vad stelele. Anna: (ștergându-și lacrimile) Da, e frumoasă.