Povestea celor 3 cazaci

Privit de sus, omul acesta pare inofensiv. Fumează isteric, fum după fum. Își plimbă țigarea dintr-o mână în alta, parcă ar fi un cuțit, sau un briceag. Niciodată n-am putut înțelge cum se poate strivi fața unui nou-născut cu patul unui AK47, sau pe ințelesul tuturor \"avtomat kalashnikova 1947\". Și totuși se întamplă, e ca și cum tu te duci la piață și cumperi un kilogram de roșii proaspete. Din nepăsare, sacoșa ta de plastic transparent se rupe, iar o roșie inocentă cade pe trotuar. Există întotdeauna un trecător nepăsător care va strivi roșia cu pantoful său uzat. O similitudine extraordinară între pantoful trecătorului și AK47. Dar n-o înțeleg. De ce roșia e strivită? De ce patul de lemn se umple de sânge? De ce omulețul acesta are un job la o fabrică de pantofi? Nu știu, ciudat că un singur omuleț poate scrie istoria. Nu e nevoie de un pluton pentru a ucide un copil. Nu e nevoie de 10 divizii blindate pentru a distruge un cătun. Nu e nevoie de o bombă atomică pentru a șterge de pe fața pământului un oraș. Tot ce trebuie să faci e să fumezi isteric. Și să-ți cauți un motiv, o motivație. Imaginați-vă ceva facil: copilașul e fiul amantei. Freud avea dreptate, asasinii nu se nasc, asasinii se formează într-un mediu corupt. Suntem în 1956, în plin proces de stalinizare. Omulețul acesta, să-i spunem Ion G., a luptat pe frontul de est. A căzut prizonier in 1944. 6 luni într-un lagăr rusesc. Lipsuri groaznice, foamete, boli, crime, într-un cuvânt dezumanizare. Cine e vinovat pentru toate astea? Stalin, Hitler, D-zeu, sau poate Arh. Mihail, că doar el este tot timpul cu o sabie în mână? Pas, căutăm responsabilul mai târziu. Povestea omulețului e simplă: într-o dimineată, într-un moment prielnic și îndelung așteptat, sare gardul lagărului și se pierde în pădurice. Neinteresant pentru comandantul lagărului. Un motiv în plus pentru a împușca un alt deținut ca măsură punitivă. Exact pe același principiu acționează proxeneții, își bat preventiv fetele, adică curvele, pentru a le motiva pe viitor să li se supună orbește. Frica e o armă teribilă în mâinile unui torționar. Păduricea rămâne în urmă, în fața omulețului se deschide un câmp plin de bălării înalte. Ion G. aleargă înconvoiat spre râul din apropiere. Îl va traversa rapid și se va odihni preț de 15 minute. Răstimp în care va fuma o țigară. Patrula de cazaci a apărut ca din pământ. Sunt 3. Unul pare sa fie șeful. Cu un gest scurt și hotărât îi aruncă lopățica de infanterist. Privirea cazacului cu ochii mici îi dictează: \"Sapă-ți groapa scârnăvie!\" Ceilalți 2 cazaci stau cu mâna pe armă și-l privesc zâmbind pe sub mustățile subțiri. \"O să ne distrăm și astăzi!\" Ion G. sapă repede, are noroc, a plouat de curând, lopațica se înfige repede în pământul cleios. În jumătate de oră groapa va fi săpată iar el se va prăvăli în ea răpus de gloanțele celor 3. Apoi... Nimic. Pământ aruncat peste el in pripă. În 40 de minute va fi o victimă a razboiului. Cui îi mai pasă în 1945 de un dezertor ucis fără proces? Lui D-zeu? El nu crede în statistici, el ne învață să iubim. Plutonul rusesc se apropie încet. Locotentul e blond. E beat. Cu o comandă scurtă îi gonește pe cei 3 cazaci dornici de sânge în căutarea unor hitleriști dincolo de râu. Șeful cazacilor protestează într-o rusească perfectă: \"E un dezertor român, vroia să pactizeze cu inamicul!\" \"Destul! Ne ocupăm noi de el!\"... Ion G. a scăpat cu viață. De atunci visează noapte de noapte că îi strivește fața cazacului cu patul armei, sânge amestecat cu oase. Acum e simplu, nu?! Fața copilașului a fost strivită din 3 lovituri, una pentru fiecare cazac. Era fiul amantei, ea lucra la aceeași fabrică de pantofi. Îi spunea că îl iubește și va divorța în curând de soțul ei, un alcoolist și un maltratator. Ion G. nu bea, nu putea bea, avea halucinații cand era beat. Vedea fețele celor 3 cazaci peste tot, pe stradă, în halba de bere, în sticla de coniac ieftin, muncitoresc. A hotărât că nu e bine să mai bea. Alcoolul îi amintea de cei 3 cazaci. S-a amorezat de colega lui de muncă, era grasă și urâtă. Dar îi oferea ceea ce vroia el, sex fără bani și îi spunea că îl iubește. A rămas gravidă. Era și normal, nu existau prezervative în 1956. Apoi a născut. I-a spus că nu e copilul lui, că e al soțului ei, că nu-l va părăsi, că lumea e rea. El nu a ințeles prima dată ce i-a spus femeia. Când a rămas singur în mijlocul străzii a realizat ceea ce îi explicase amanta lui în 15 minute. Acum trebuia să-și vadă de viața lui de pantofar. Și toate astea din cauza unui bebeluș. Știa că e al lui, bărbatul amantei nu fusese acasă în perioda în care îl concepuseră ei. Și-a dezgropat arma din fundul curții, a curățat-o bine de pământ, a pus 5 cartușe, unul pentru fiecare cazac, unul pentru bebeluș și unul pentru el și s-a indreptat spre maternitatea orașului. Dupa ce a zdrobit fața bebelușului n-a avut timp să rispească gloanțele în pereții salonului alb, plin de femei care țipau. Cei 3 cazaci pluteau prea aproape de icoana Maicii Domnului. Nu-i putea ochii cu precizie, îi tremurau mâinile și îi era frică ca va nimeri icoana. Când a îndreptat țeava armei spre gură era prea târziu, un medic gras cu ochelari negrii îl pocnise scurt cu un scaun în cap. Au urmat 20 de ani prin pușcăriile comuniste și o moarte cauzată de TBC. În toți acești 20 de ani a băut mult alcool, dar niciodată nu i-a mai văzut pe cei 3 cazaci.