Aida Hancer

Da, de ce nu, poemul e frumos.Nu chiar neinchipuit, fiindca la urma urmei nu vine cu nimic nou.Vesnica tanguire resemnata, sau vesnicul monolog \"in oglinda\"al femeii care stie cum este privita, isi cunoaste limitele si le accepta.Barbatii care lasa urme \"materiale\"(rochii)pe trupuri, rochii cu bretele(se poarta si sunt practice).Imi place fiindca e armonios si curge natural, muzica aproape, dar nu stiu sigur daca mesajul maie valabil si la iarna(sau schimbam rochiile cu hanorace).De retinut insa naturaletea exprimarii si faptul ca nu se exagereaza in nimic, nu e nici urma de teribilism.Cu recomandarile....hmmm
Oricum felicitari!

...Ultima strofa e frumoasa, vine cu inovatii in imagine.Despre orbi si orbire.Jose Saramago spunea:Asa facem cand nu vrem sa parem slabi;Spunem \"Bine\"si murim\"(Eseu despre orbire).Ma intreb daca e vreo trimitere biblica(Bartimeu), sau doar o perspectiva personala.primele strofe sunt destul de clasice, bunii fac raul si viceversa, imi plac rimele insa nu prea se accentueaza mesajul.Finalul insa merita felicitari, fiindca salveaza, si lasa loc interoretarilor.Mai trec
A

erata:sfidator

Ehe, imi place.E dfidator, un ton ironic, sarcastic, desi in unele locuri putin fortat.Cred ca te apropii, in sensul bun de Alberto.M.Popesco.Un final scurt, dur, ca de blitz.Bravo, e prima data cand te citesc, si m-a \"electrocutat putin\".Ne mai auzim
A

Da, e frumos, e sfans, grav.Ai si trimiteri biblice(Tata, in mainile tale..).Descrii o imagine escatologica, asa cred, insa reusesti sa umpli contururile vorbbelor cu intelesuri, cu trimiteri.Mai mult decat un poem al sfarsitului, cred ca ai conturat si ai reusit sa transmiti stari, mai ales revolta, care il determina pe lector sa iti continue gandurile.E de foarte bine
Cu drag,Aida

In vacanta, la scris.Vine si o mare i perspectiva. Dar comentez, te comentez, ca asa e frumos sa avem timp unii de altii.Inca o data, bravo, pt cel mai bun text al tau dintre ultimele.Sa nu te prind ca nu scrii si altele la fel ;)
Aida

In vacanta, la scris.Vine si o mare i perspectiva. Dar comentez, te comentez, ca asa e frumos sa avem timp unii de altii.Inca o data, bravo, pt cel mai bun text al tau dintre ultimele.Sa nu te prind ca nu scrii si altele la fel ;)
Aida

Si eu stiu, fragmentul e o meditatie , unda care doare, dealtfel.Copilul esti tu, sau imposibilitatea de trecere dincolo, sau chiar viata cea putina care te retine.Care iti atrage atentia ca se inchide.Nu stiu daca e luminoasa ziua, insa pot sa ma gandesc ca o sa murim toti dupa ce vom vedea marea lumina E frumos, nu stiu cate sensuri ai intentionat sa \"divulgi\",insa e clar ca textul e scris cu un talent inconstient, insa liniar si sigur.Felicitari, Alberto

M-a uitmit.Din toata inima da, apreciez poemul tau.E ludico-tragic, circul contrasteaza(adanc,chiar) cu ideea de dublu si de gravitate.Iubirea asta si cand se desface alege, ca punct final o reprezentatie;nimeni nuu poate plange la circ, nu singur.Merita sa aplaudam chiar daca cel ce trage sforile ofteaza :)Felicitari.Asta inseamna ironie, joc, durere si asumare, pana la urma.Ne mai auzim..
Cu drag,

Frumoasa constructie \"ingerand\".Ma bucura creativitatea insa din introducere nu prea am inteles mare lucru.Cred ca ar putea fi lasata afara dedicatia fiindca poemul astfel devine general-valabil, intelesul-de sine statator.Dar e cursiv, imaginativ si grav.De bine
Aida

EEE. uite un poem adevarat.In sensul ca e ontologic, formulezi intrebari d ereal interes atat pentru tine ca poet cat si pentru cititori,Prin asta reusesti sa faci din poem un camp comun pentru tine si lector.Prima strofa are forta, timpul este elementul care adanceste \"in cors semnul crucii\", cum as spune eu.Apare divinitatea in raport cu umanul si de aici marturisirile si verictele tale.Destinul eului liric e audodafeic constient de sine si de timpul care se modeleaza dupa sine.Daca la inceput apari ca personaj al propriului poe, pe parcurs te retragi in discurs, lasi sentimentul sa vorbeasca, transmiti anumite stari de spirit.In final totusi, neacceptand pierderea singulara, revii cu o intrebare.Aceasta ne include din noi pe noi toti, si astfel verifici loialitatea apropierii dintre lector si poem, trasand mesajul chiar pe langa noi, cititorii tai.Felicitari!Cu drag,
Aida

Sa-ti spun Elis?:)
In poemul tau ne obligi sa tinem cont de metonimii:ceasul, oglinda, usa, umbra.Desigur la umbra sa te mai gandesti, e un motiv des utilizat in lirica de pana acum.Este strigatul femeii care si-a trait dragostea autodafeic, a consumat-o pentru ca acum sa strige dupa ea in chip de blestem.De fapt nici macar atat, vocea eului liric e una \"rece\", detasata.Nu e o singuratate care in ale poeme \"incalzeste respiratia\"ci o singuratate metalica, ironica sumata, care in final devine \"stearsa\".Ultimul vers are ecou, acela scontat, si pecetluieste spunerea:Ramai, discreta, in viata ta...Frumos spus!
Cu drag, Aida

Si mie imi transcrie o stare de \"fericire privata\".Cred ca uneori limbajul e usor alabmicat, stiu ca ai fi putut spune in mai putine cuvinte ceea ce doreai insa trec dincolo de forma...Inceputul e calm, chiar indiferent de ambele parti(ma refer la eul liric si dublura sa).Pe parcurs se vadeste lipsa sentimentului de o parte, fapt ce este receptat de catre eul liric cu aceeasi seninatate.De fapt este istoria comuna a iubirii cea pe care o transpui, totul luand aici chipul poemului prin sinceritatea si implicarea pana in final unde, in zadar se incearca o \'reindividualizare\".Dublura inchide poemul luand si sentimentul barbatului si lasand astfel un final vid.Frumos!

Da, poemul reflecta o imagine escatologica, contrara.De fapt exista un cinism in poemul tau, si asta accentueaza gravitatea spunerii, a celor spuse.La inceput vorbesti despre cadere cu seninatate si asumare iar in final marturisesti ca, de fapt, cautarea fericirii si nimicurile dorite sunt cele care provoaca aceasta cadere.De aceea tonul usor lucid al celui care cunoaste mai mult chiar despre raul din jur decat chiar cei care il traiesc.Frumoasa ipostaza de papusar din poemul tau, asta farmeca

Interesant haiku, prin faptul ca o continuare este imperios necesara din partea cititorului.Tu esti un demiurg mai mare, sau doar cel de care depinde asteptarea.E clar ca prezenta ta in propriul poem este una \"declarata\".Iti stapanesti discursul si incerci chiar sa stabilesti numarul minim de cuvinte in care sa transformi ,multitudinea de mesaje.Sau asteptarea e despre care vorbestideriva din suspansul, bruschetea la care iti obligi cititorul sa subscrie.Fiindca el, o data ce iti recunoaste statutul, trebuie sa iti si continue poemul.Felicitari!

Mda, un poem interesant.Ma gandesc ca ai reusimt sa faci frumoase trimiteri la inceputurile \"sfinte\" corelandu-le cu cele nesfinte, vazute de tine.Cred ca aparenta simplitate ascunde idei, conceptii, viziuni onotologice(asta bantuie poezia astazi).Nu e\"suprasolicitat\"receptorul fiindca limbajum e simplu insa multitudinea de sensuri este usor accesibila atunci cand cititorul realizeaza ca sta in fata unui poem \"codat\".Felicitari!Cu drag,
Aida

of, scuze de typouri.Data viitoare vor fi mai putine ;)

Dana, pot sa comentez?
Hai sa-ti spun:e frumos, e stilul tau.Uite ceva in plus\'piatra fiarte alba\".Piatra alba e mult mai sugestiva si mai decshisa interpretarilor decat daca alaturi si \"foarte\".Am uitat sa-ti zic ca \"soarele aluneca inspre toamna\" nu e genial, numai findca ai acolo o imagine frumoasa care trebuie sa ramana singulara:\"că toamna va coborî în pântecul mamei\".Pe bune, asta suna bine de tot,, si cred ca e unica formularea.In rest imi place, pare oda omului singur, sau a aceluia care stie ca va vdeveni singur si se lipeste de vidul de langa el cu dragostea cu care si-ar imbratisa prietenii.Pe cei mai buni.
Cu drag, Aida

Prima strofa e cumva clasica, ar si un ton \"feminin\" si nu cred ca e vreun impact asupra cititorului.Ultima strofa mie mi-a placut fiindca are un mesaj.Nu imagine, ci o realitate cutremuratoare spusa pe un ton limpede si autodafeic.Poate ramane haiku.Cum iti va placea.Ne mai vedem
Cu drag, Aida

Poemul isi merita locul la \"recomandate\".Induce o stare de apropiere intre cititor si text, prin asta apropie si lectorul de autor.L-am citit, descrie o dragoste domestica, personala, care n-are degand sa dea nimanui explicatii.Poate sa stea alaturi de poemele de dragoste din literatura clasica.Nu abuzeaza de metafore, limbajul este cursiv iar ideea este conturata, cadrul se inchide.Fara nici o ruptura, poemul e neasemuit de sincer, si mi se pare de apreciat faptul ca versurile nu \"cer atentia\", ele trec domol si, acolo unde sunt acceptate, stau chiar la masa cu cititorul lor.Imi place fiindca nici o unda de teribilism nu razbate, si asta demonstreaza o linearitate, o staruinta in propria voce si un traiect liric prestabilit.Sper sa mai citesc si altele, Adrian