-Aida

Aceste trupuri prăfuite Ascultă inimi adormite Aflate în pieptul flămând Și se ascund usor,tăcând Apoi dispar ca un amurg În mii de nuanțe curg Lipsite de orice dorință Rămânând fără

În spate sunt îngeri cu colți În lături sunt câmpuri cu morți Uitate să-mi fie păcatele vreau Să ies de aici orice am să dau Te întreb acum regină sihastră Cu ochi de opal și voce

Mi-e greu să deschid ochii și să văd vidul în care mă scufund, să privesc cum mă înconjoară și corpul meu tresaltă cu fiecare atom. Nu mai știu nici să respir dar nu mă deranjează. Așa pot asculta

Eu sunt amanta sufletului meu, alinarea trupului și scânteia din gândire... Cuvinte reci, lacrimi de ploaie și un sentiment adânc de pierdere... mă pierd pe mine și totodată miile de fețe folosite

O cruce pustie pe loc mă îngheață Și lacrimi de ură înoată pe față Eu merg mai departe cu pas rafinat Dar sufletu-n mine e tot ruinat Imaginea-aceea îmi stăruie clară Cu cât o vreau mai mult din

O ființă pustie apare Și clopote vechi se aud Biserica arsă în zare Se umple de-un tumult absurd Se zbat aripi negre în noapte Și ochi lucitori mă privesc Tresar și mă prind între șoapte

Frigul mă îngheață... mă strânge ca într-o menghină și mă aruncă... mă izbește de lumina confuză. Încep să plâng dar în loc de lacrimi pe obraji simt gheață. Corpul îmi e cuprins de zvâcniri

Azi pot să accept orice minciună, pot să îmi duc crucea cu capul ridicat, pot să îndur și frig, și foame,și război. Dar azi, tu înger mă scârbești, mă faci să mor și să revin la viață doar pentru a