Metamorfoza
Aceste trupuri prăfuite Ascultă inimi adormite Aflate în pieptul flămând Și se ascund usor,tăcând Apoi dispar ca un amurg În mii de nuanțe curg Lipsite de orice dorință Rămânând fără
Roua
De zidul greu mă voi lovi Voi înceta a mai porni Spre cetatea ta pustie Și-alunecând în agonie Îmi vei părea tot mai hidos Cu zambet rece,fioros Mă vor opri conștiințe treze Gândul va-ncepe să
O clipă
În spate sunt îngeri cu colți În lături sunt câmpuri cu morți Uitate să-mi fie păcatele vreau Să ies de aici orice am să dau Te întreb acum regină sihastră Cu ochi de opal și voce
Suflet Vagabond
Rafale de ploaie îmi cad peste pleoape Și monștrii cumpliți mă chinuie-n noapte Urăsc tot nimicul ce-n juru-mi se-arată Iar flacăra vieții încet mă îngroapă Înghit o speranță cu gustul amar Doi
Moarte
O cruce pustie pe loc mă îngheață Și lacrimi de ură înoată pe față Eu merg mai departe cu pas rafinat Dar sufletu-n mine e tot ruinat Imaginea-aceea îmi stăruie clară Cu cât o vreau mai mult din
Ultimul safir
O ființă pustie apare Și clopote vechi se aud Biserica arsă în zare Se umple de-un tumult absurd Se zbat aripi negre în noapte Și ochi lucitori mă privesc Tresar și mă prind între șoapte
Mireasa neagra
În rochia ei neagră de voal, Încearcă să ajungă pe celălalt mal; Să lase în spate orgia nebună, Să moară în gând cu ochii spre lună. Ar vrea să alerge oriunde în trecut, Încearcă să țipe dar
