drumul printre oameni

despre ce a fost aș putea spune inutil nu poți strânge în brațe toată durerea lumii timpul te transformă în redută brațele ți se alungesc până la călcâie ochii îți strivesc pleoapele de atâtea ori te-îngropi de pământ cât poate se acopere sufletul n-am avut puterea să mor nici măcar atunci când se contura în negru cerul gurii dincolo de mine năvăleau fețe de oameni gesturi și un dumnezeu care parcă se clătina în sine printre mormane de gunoaie aruncate crucea pe Golgotă o ducem singuri