gardian la poarta timpului

sinceritatea trebuie dusă până la capăt de acolo încoace nu mai e nimic bat clopotele, în fiecare zi bat clopotele e și astăzi tot o duminică cum a fost și ieri și alaltăieri o bocceluță învărgată ținută strâns în teama că ar putea escalada cerul cumva cele două lumi se întretaie locul unde se așează umbra pe geam și tabloul care ascunde zâmbetul macilor pentru că dincolo a început seceta nasc dragonii, nasc flăcările și ard meristemele celulelor însorite mergi cu ea până la capăt de linie, până la capăt de drum ca verdele să existe există roșu și-o multitudine de nuanțe prin sincronicitatea lor cutreieri universurile de acolo până încoace privești uimită cerul