Adriana Marilena Stroilescu

Aceasta este o poezie, nu un poem, din punctul meu de vedere exista o diferenta de nuanta intre cele doua precum intre verbele a fi indragostit si a iubi. Departe de mine gandul de a considera ca este un poem (nu sunt atat de idioata incat sa uit ca traiesc in secolul XXI si sa nu-mi dau seama cum ar trebui sa scriu) si nici atat de lipsita de modestie sau de cultura nu sunt incat sa-mi imaginez ca este un poem foarte bun. Este o simpla poezie descendenta ca forma, cu rima, incadrata in unele versuri la metrica (asa cum bine spui in sintagme banale) intr-o simbolistica a culorilor care incep din cer si se sfarsesc pe pamant
(nu o mai lungesc cu Prometeu, sarpele, etc..etc..) facila anatomie cap-coada a corpului uman, pardon cap-talpi.
Rosu-cireasa culoarea energiei, puterii, focului si fortei creative primare (capul) deoarece daca avem probleme la cutiuta se strica P.C-ul si o luam razna, aici intervine rubinul-piatra pretioasa, la urechi-surditatea lui Beethoven care nu l-a impiedicat sa compuna Oda Bucuriei in si bemol, o ascult din cand in cand pentru a vedea partea plina a paharului si a nu ma considera asa cum fac multi altii mai nefericita decat sunt, oranj-ul e nitel mai complicat, greieri ( daca le alaturam culoarea caracteristica as fi cazut din nou in banal) roz-ul fiind culoarea sperantei, compasiunii, iubirii si culmea, a puritatii nu asa cum ne imaginam de multe ori alb-ul care de altfel la greci reprezinta si o culoare de doliu.
As putea continua mai departe dar am senzatia ca doar ma auzi nu ma si asculti iar apoi devine caraghios acest comentariu care depaseste cu mult prea mult poezia, o poezie simpla de sunet, culoare si ritm, natura si filozofie ai spune tu intr-un mod cel putin pueril. Oricum nu pot multumi pe toata lumea, important este ca asa am simtit, asa am scris indiferent de enorma diferenta a afisarilor si stelutelor din paginile noastre. Trecerea ta pe aici m-a onorat si mi-a dat de gandit caci dincolo de aroganta si cinismul tau razbat fara doar si poate grija fata de mine, fata de noi, fata de poezie. Daca ai slabi doar putin sireturile de la bocanci ar fi mai multi cei care nu ti-ar lua critica drept un atac la persoana si cum spunea Noica am gasi “ scoala unde se invata a simti”

Respect

Ma si miram daca erai macar putin de acord cu mine, ar fi fost prea frumos... Vezi tu, a critica, a descoperi lipsurile nu e rau sunt destui oameni care inteleg asta si nu iau totul ca pe un afront personal insa a descoperi lipsurile nu este suficient daca nu propui si mijloace de indreptare, fiindca nu uita, atunci cand arati cu un deget inspre altcineva, toate celelalte patru sunt indreptate inspre tine. Chiar si acum esti atat de nervos incat ai facut o greseala typo, asta nu inseamna ca nu mi se intampla si mie, multumiri pentru decenta unui raspuns civilizat si la obiect dar textul tau mi s-a parut a fi voit nihilist si persiflant asa ca m-am simtit datoare sa ripostez caci uite cum stau lucrurile, nu poti sa omori omul si dupa aia sa-ti ceri scuze, inchipuie-ti cum ar fi ca cineva sa vorbeasca asa despre casa ta, la firea pe care intuiesc ca o ai sunt sigura ca i-ai cere daune morale iar agonia.ro este casa noastra de suflet chiar si a ta asa ca e pacat sa aruncam cu pietre in fantana din care bem. Cand am fost prima data la cenaclu sau ateliere sau intalniri spune-le cum vei dori, eram moarta de frica si emotie lucru de care n-am scapat pe deplin nici acum, dar acolo sunt intr-adevar niste oameni deosebiti care te primesc fara prejudecati, ifose si alte aere de doctori docenti in comunitatea lor, indiferent cate diplome or avea unii dintre ei, nu asta conteaza ci calitatea de om, merita sa-ti petreci niste timp acolo. Daca esti asa curajos cum te-ai aratat in articol si intr-adevar crezi in scuzele pe care ti le-ai cerut, vino vineri la Casa Eliad, cu timpul poate te vei simti din ce in ce mai bine. Eu o sa ma impiedic pe scena si o sa scap foile pe jos, ca de obicei n-o sa fiu in stare sa ma descurc cu microfonul fata de care am o aversiune de nu-ti poti imagina, iar tu o sa faci liniste in sala si vei urca si tu pe scena cu textele tale asa ca sa vezi cum e... Daca as fi citit articolul tau inainte sa merg la cenaclu poate n-as mai fi ajuns niciodata acolo si era mare pacat. Ma intreb cati or mai fi oare in situatia asta?!!!

amadriada

Thais ce m-ai speriat cand m-ai trimis la culcare, am avut pentru o clipa senzatia ca am cazut in disgratie… Se pare ca suntem mai multi cei care suferim de aceeasi boala, fereasca Dumnezeu de musca tete, mai bine asa ca noi, multumesc de trecere si semn

ama

Poezia nu se face, ea este o stare, o stare de fapt, de necesitate, de asediu, o stare de agregare, hidrometrica sau sociala, poezia este inainte de toate starea de suflet ea nu incepe cu mine si nici nu se sfarseste cu tine. Uneori seamana cu un sanatoriu in care incercam sa ne vindecam ranile pe care ni le-a dat viata alteori este creatie intru bucurie sporind farmecul si puterile aceleiasi vieti omenesti. Este aglomerat, aglomerat peste tot chiar si in poezia post-modernista, ne inmultim, inmultiri prin despartire, de ce oare?... Nu ratiunea apreciaza operele literare ci o stare particulara a sensibilitatii care se numeste gust. Toti oamenii au vazut si vad aproape aceleasi lucruri, fiecare le simte si le reda insa in mod diferit, suntem dependenti de o multime de factori, temperament, educatie, cultura, sensibilitate, afinitati, talent, zona geografica, truda de zi cu zi oricare dintre noi incercand sa-si creeze propria sa estetica... Exista chiar si o estetica a uratului. Poezia nu este un scop in sine ci doar un mijloc de a sta de vorba cu ceilalti, cu unii reusesti, cu altii nu. Poezia cuprinde in ea deodata trecut, prezent si viitor. Este aberant sa ne imaginam ce s-ar intampla daca Eminescu ar fi contemporan cu noi si Nichita s-ar fi nascut in secolul Junimii, un lucru este cert poezia incepe de fiecare data acolo unde se sfarseste pe hartie sau virtual pe taste, poezia este o stare si nu o industrie.
“ Intr-o zi Nastratin zdranganea la chitara intr-o piata cantand doar o singura nota. Dupa o vreme in jurul lui s-au adunat o multime de oameni si unul dintre ei care sedea pe jos, pe langa el, i-a spus: ce frumoasa nota canti, hogea, dar de ce nu mai faci niste variatii asa cum fac si ceilalti muzicieni. Prostii aia, a spus Nastratin, ei cauta tot timpul nota potrivita, eu am gasit-o!”
Ca si multi altii eu inca mai caut, asa ca fa bine si nu calca tu cu bocancii peste greierii mei roz, stiu ca ai o aversiune totala fata de ingeri si fluturi, dar te rog tempereaza-te sau da-te cu Tempera, e prea tern gri-ul tau, seamana un pic a nevroza si daca nu iti plac bemolii asculta budha-bar terapia prin muzica iti va echilibra un pic simturile.

Chiar daca si numai un singur om rezoneaza vibrand la citire, castigul este enorm. Dinspre partea bijuteriilor insa, as vrea eu Mae, dar uneori sap in nori, important e ca nu ma pot opri, ma straduiesc, ma straduiesc din rasputeri, unde mai pui ca imi si place. Inspiratia fie cu noi!

ama

In lumea asta fiecare isi are punctul lui de vedere care cel mai adesea il impiedica sa vada punctele de vedere ale celorlalti, nici un lucru nu e bun pentru toti ci numai in raport cu unii, nici un lucru nu e adevarat pentru toti ci numai in raport cu cine crede astfel: nu exista metoda sau teorie care sa se poata aplica oricui, fara deosebire... saracul Gide ca bine a mai spus-o, nu judecam lucrurile decat in legaturile lor tainice, cu noi insine. Ma regasesc adesea in poemele tale si ma simt bine, imi place mai mult sa ma consum decat sa ruginesc.

\"Era o dimineață arsă parcă pe rug
cerul îmi invadase camera
cu mirosul acela de jale
mustind a singurătate
și aripi corect împăturite\"

amadriada

\"deci vom cina încă o dată
privindu-ne în ochii de-mprumut
mînca-vom raci de rîu răscolitor de verzi pe mal
și pîine de cuptor neînceput\"

As dori sa te pot feri de orice tristete, de necaz, de esec dar atunci ai fi izolat de toate fiintele de pe planeta.
Placut muuuuuuuuuult!

amadriada

\"aproape că începusem să îmi dezbrac umbrele
una câte una goală pana la o transparență safirica prin care
trecea neîmpiedicat râsul timpului\"

Uluitor de frumoase vara si viata in acest poem al tau parfum incarcat de sunet si culoare, Mae tu chiar m-ai salvat de la moarte!

Trudeam cuminte la poemul meu cu Picasso, speram sa-l postez zilele astea pe site, acum il las sa moara, cu mult mai frumos ai spus tu totul abur subtire sufland peste el renasterea, poate cine stie intr-o zi ai sa vii cu el pe la mine sa-mi recite abstract lumina cuvinte cu miez de culori.

chapeau pentru asa un poem
amadriada

Umilinta e una din podoabele omului, sta bine oricui totusi ea e de doua ori mai mare la acel care ar fi in drept sa se mandreasca, modestia fiind pentru merit ceea ce sunt umbrele pentru chipurile unui tablou, ea da meritului puterea si relieful, impecabil, profund acest Sonet al tau in echilibrul balantei privind armonios inapoi, ma simt onorata ori de cate ori te citesc.

cu tine traiesc
visez ca sunt si sunt
o data de mai multe ori
pana ametesc in dansul florilor
de trandafir chinezesc
ma invarti te rotesti
in dor de dor toate in jur
mi-e dor!

Consecventa provine din fidelitate fata de tine, din capacitatea de a accepta si de a fi in cadrul propriei tale experiente, indiferent daca aceasta este la fel sau diferita de experienta celorlalti, infailibila iubirea ta in cercuri concentrice, ritm rotund ce ofera continuitate si siguranta, cuib de brate cu petale catifelate protejand inlantuit visul cu vis.

amadriada

* ciresc... te citesc cu ciresi japonezi

:) scuze pentru postare

Ama

Am simtit ca esti bland-protector pe-aici pe undeva...
”nuanta stranie si lunga o apa facuta din semne anume” te ciresc, te citesc, ingaduinta si renuntare, devotement fata de tine insuti si fata de ceilalti, cu daruire ritual de poezie.

amadriada

Macar o singura zi, macar pentru un ceas fericiti. Atunci nu pot sa stranga fericirea aceasta in ei, avari, asa cum iti inchizi cu lacat durerea. Fericirea se cere spusa, se cere imprastiata, altfel e tot asa de insuportabila ca o suferinta. Ma bucur de bucuria ta, ea vine dintr-un million de forme ca si arta, si pendule si ghilotine, avem nevoie de marea , unica si nesfarsita dragoste, prietenie, realizare, muzica, pictura si descoperire, dar avem nevoie si de lucrurile marunte, ploaia din fereastra, curcubeele duble, suspinul draperiei, seminte care se prind, rasar si infloresc, toate acele lucruri care-ti inalta inima si transforma cea mai posomorata zi intr-una pe care merita s-o traiesti. Cred ca ma voi apuca sa caut bemolii, sa adancesc macar cu o jumatate de ton toate culorile sufletului. SIMT!

Cu simpatie,
amadriada

p.s. Eu tot mai cred ca esti un magician!

Cristinica, draga mea, ce sa mai spui decat Dumnezeu sa-l ierte pe acest poem al meu in care e o mare brambureala, poate data viitoare nimeresti la evenimente mai fericite cine stie o nunta sau un botez, fereasca Sfantul de divort, ai un fel foarte apropiat de a comenta, mi-a facut placere trecerea ta si am si tinut cont un pic de sugestiile tale.

Cu simpatie,
amadriada

* legamant

La multi ani, Andrei-floare de tei! N-am gasit bilet la accelerat asa ca am venit cu personalul, hai da-mi repede o feliuta dulce de tort Dobos ca mor de pofta. La frumoasa varsta de \"fix\" ani fie ca iubirea si inspiritia sa te calauzeasca luminandu-ti intotdeauna pasii. Tot ce iti doresti!

Cu drag,
amadriada

Corina, inaintea mea e George Brasoveanu cel care a lansat intr-un S.O.S srigatul de salvare al Deltei, sper ca ai semnat si manifestul, el a trudit, iar eu eram in vacanta pe bratul Sulina de la Tulcea la varsarea in mare cu poezia in cap idilic plutind lacustre... Pe masura ce sinele devine congruent si invata sa-si manifeste propria viziune, apar oameni impreuna cu care sa o poata impartasi, multumesc pentru frumusetea emotionala a semnului tau de trecere, tulburator inceputul acestui poem cu cantec de Rusalka, punctiforme boceli danubiene in mainile stranse a lagamant peste mare, m-ai impresionat...

amadriada

nu mă întrebați de unde vin pădurile
nici stîncile mele nici prundișurile
vor trece printre voi
doar timp de o singură tresărire
nu vor tulbura nimic
din anotimpul vostru lethargic

culori si umbre un rau care curge dinspre munti inspre mare se repede in jos, impetuos si hotarat sa-si atinga visul, apoi se linisteste si pare ca trece la nesfarsit prin campuri si lunci despartindu-se parau tacut si putin adanc, separari alaturandu-se lent altor curgeri de apa temporar trezite dintr-un somn profound, prelungit, ca sa ajunga la ocean unde nu mai are nici o graba si se considera ca pe el insusi fiind oceanul si nimic altceva, cu totul el insusi, fara inceput si fara sfarsit...

amadriada

Ai si tu dreptate ca e tot cu \"B\", dar parca m-ar tenta mai mult orgile din Baume les Dames, am impresia ca sint aproximativ la aceeasi distanta de Lyon ca si La cote Saint Andre unde s-a nascut Berlioz, e drept ca departamentele sint diferite Franche Comte si Isere... Pai bine Adri draga, eu te-am asteptat de Craciun si tu?!... Ia uite sintem in august,mult ti-a mai trebuit sa gasesti drumul, oricum e bine ca nu l-ai ratacit de tot si ai trecut si pe aici, Arlesiana este o poezie pe care o iubesc in mod deosebit, tare multe sperante imi pusesem in ea.
Da, ma cheama Adriana si desi nu stiu cine esti, am impresia ca ne cunoastem, de vina o fi luna plina si Damnatiunea lui Faust ori Simfonia fantastica, si emotia ratiunii, ori poate Lelia si reintoarcerea la viata, triumful intelegerii sau claritatea vederii, ascutisul auzului ori poate drumul spre o noua descoperire, o satisfactie din trecut ca si din present intru bucuria creativitatii, sau poate doar ziua numelui nostru de pe 26 august cand ii celebram pe sfintii Adrian si Natalia, sfintii sintem noi... dar cine-i Natalia?

Amadriada :)