Mireasa de sare de Maria Dobrescu

Cred că în fiecare femeie se ascunde o mireasă de sare și Maria Dobrescu a intuit asta în volumul său de debut dând la iveală cu o finețe filozofică deosebită stări și sentimente în imagini poetice pe care le vezi, le auzi și le simți la o palmă de loc lângă tine:


,,am mai adăugat o ploaie
o tăcere
puțin mov
peste două orașe
medievale
am aflat
totul despre nimic
am învățat cum se sădește
iubirea
în sufletele arse
de singurătate

chiar dacă ochii tăi nu au culoare
eu am văzut cerul,,

- fără să vrei îmi dăruiești lumină -



Pana scrisului îi este propice și gândul bogat iar acuitatea vizuală a cuvântului are o limpezime și o claritate în exprimare egale în frumusețe cu voalul unei mirese dar și cu tăria, smerenia și consistența unui bulgăre de sare.
Versurile Mariei Dobrescu reușesc să emoționeze realizând în acest volum un fel de legătură binefăcătoare în transparența de la suflet la suflet atingând coarde sensibile în pacea inimii care:

,,pe drmul sării pisează încremenirea și păstrează pe vârful limbii rănile,,
- mireasa de sare –


Deși ca miez al cuvintelor exprimarea Mariei Dobrescu în lirismul ei feminin este ușor dramatică, pentru mine versurile acesteia sunt de o blândețe binecuvântată și o tristețe senină în împăcarea cu sine atunci când spune:

,,nu știu niciodată unde am rămas în povestea asta
trebuie mereu să întreb grădina

liniște
doar pietrele îmi recunosc mersul pe vârfuri

din ziduri se scurg flori
un măr dă mâna cu pământul
tăcerea sapă adânc
distanțe,,

- să ne mutăm în cuvinte -



În multe dintre poeziile sale, autoarea cultivă cu un talent și o finețe acută tăcerea, dar nu orice fel de tăcere ci una mișcătoare, o tăcere pe care o auzi undeva în surdină precum ceasul care măsoară cu tictacul său trecerea timpului.
Este vorba despre o tăcere grăitoare care nici măcar nu foșnește, ci picură frumosul cuvintelor, în inimile acelora ce o știu înțelege plutind dincolo de anotimpuri
și spații geografice, într-un limbaj empatic numai de ea si de cei asemenea ei înțeles și bine cunoscut:

,,mă simt ca un câine
închis în casă
așteptându-și stăpânul
nu cunoaște ceasul
din când în când
ridică spre ușă
ochii
ca două străzi libere,,

- să păstrezi străzile libere pentru mine –


Deși exprimat într-un limbaj poetic al concretului ancorat în realitatea imediată, fiecare poem din acest volum devine un fel de pelerinaj cu aripi de lumină
ce ne transportă într-o lume aparte a nuntirii cu poezia și aleasa simțire a celei care o scrie:

,,nu închide ușa
ascultă cum bate inima
păsării
din ea va crește
un cântec orb
revărsat printre coaste

ca o rugă
tu ești crucea albă
între mătănii
de zile negre,,

- bonjour madame! ca va?
te-am sunat să-ți citesc un poem –


Și dacă în Mireasa de sare vara vine într-o joi după amiaza, parafrazând-o pe Maria Dobrescu pot spune că toamna a venit sâmbătă la prânz într-o zi însorită
de mână cu poezia si lansarea acestei cărți la Câmpina.