frica de a trai

in fiecare dimineata de primavara ma trezesc si vad armonia din jurul meu, soarele managaind pamantul cu razele lui , pasarile cantand un tril vesel , copacii scuturandu-si ramurile la adierea vantului , totul intr-o armonie perfecta , ma cuprinde un sentiment de liniste si pace , ma bucura fericirea necuvantatoarleor ... dar acest sentiment este risipit intr-o fractiune de secunda de durerea apasatoare care-mi apasa sufletul . acele momente ma duc cu gandul al pusnici ,la oamenii care traiesc singuri, doar ei cu natura si mi-ar place sa pot avea taria lor, sa ma pot arunca intr-o lume in care rautatea si mizeria ( care e atat de bine reprezentata de cioran) nu-si au locul . as vrea sa fiu doar eu cu rautatea si mizeria mea sa ma pot bucura de ea in liniste sa o pot savura indelung ... deoarece e a mea si nimeni nu ma va judeca ... cine imi va asculta durerea mai bine decat copacii ? cine imi va putea mangaia mai bine obrazul decat razele soarelui? poate ma voi dedica si eu linisti dar nu acum, e prea prematur , mai bine mai iau o bucatzica din durere , ca sa pot aprecia implinirea la adevarata ei valoare .