Adriana Lisandru

multumesc pentru semnul de lectura.

as fi incheiat cu penultimul vers...pasarile acelea parca apartin unui alt univers... ca si cum Bosch ar fi intervenit cu o ultima tusa in pictura lui Lautrec, de ex. :)
poemul e viu, mi-a placut.
ai un typo aici: apoi scrie adevăul și numai adevărul

...presupun ca dintr-o eroare comentariul tau a aparut de 3 ori, dar e bine, critica ta are, iata, ecou! :)
multumesc pentru ca n-ai tacut.

nu-i navala...:) bucuroasa de asa un oaspete rar si multumesc.

vorba de atmosfera, desi aici e construita prin mijloace antitetice fata de cele ale lui Labis. daca acolo era seceta, una paroxistica, aici am gasit \"un frig de crapau pietrele\", de ex.
apoi tensiunea asteptarii inainte de sacrificare
\"nimeni nu-l asculta
ne imaginam cuminți cum va fulgera lama
dar lama nu mai cădea\"

dar poate ca am cazut eu cu prea mare usurinta in capcana raportarii la anumite modele; se mai intampla. :)

sa nu va suparati pe mine...dar in amintirea asta ghemuita au incaput si Labis...si caprioara lui.

va multumesc pentru semnul de lectura. :)

a fost ca o calatorie in timp, plimbarea prin livada ta de rodii. mi s-au limpezit in memorie anumite imagini - pieptenul de os, bunica si parul ei alb, o, da! si castile de la coafor, altele, poate, decat cele de care vorbesti, dar la fel de \"extraterestre\". :)
stii care era uleiul magic al acelor cozi lungi si negre?
petrolul. \"gazul\", cum i se spunea pe la noi...

minuat lucru faci cu evocarile astea.

pentru atentionare, Daniela, si pentru popas.
da, e un fel de \"venire pe lume\" sau o readucere in constiinta...:)

multumesc pentru interventie.
nu e neaparat vorba de un partener aici...sau nu numai de asta, dar e si aceasta o interpretare posibila. :)

sincer vorbind, sa se mai opreasca cineva la poezia asta.
multumesc, Ottilia, multumesc, Ecaterina.

ratacitorule, credeam ca ne-ai uitat...:)
ma bucur ca-ti place, Raul

ti-am simtit lipsa.

am intrat pe aici sa fac putina curatenie...si ma gandeam ca de fapt, coniacul e din ce in ce mai prost si toamna din ce in ce mai greu de-nteles.
multumesc, in 2010, pentr cuvintele tale din 2008.

am senzatia ca tocmai am recuperat un mesaj lasat in voia marii. :)

sabloane*

azi chiar aveam nevoie de ceva care sa ma trezeasca la realitate.
si aceste (simple) reflectii poetryce au taiat precum briciul. nu in telemea, ci in calupul ala mare de salbloane din care rumegam precum oaia, in timp ce galbeaza-si vede de treaba ei...
fain.

buna observatie - il scrisesem cu semne de punctuatie
apoi am renuntat :)

multumesc pentru semnul tau matinal.
cu drag

ar fi mare pacat
uh, stiam eu ca-i mai bine sa tac...
mai bine scot eu inelul meu de pe unde o fi, daca asta e o problema.
vorbesc serios.

Pașa, nu demult imi spuneam ca, de fapt, noi nu inventam asocierile astea de cuvinte pe care le numim \"literatura\", ci ele exista intr-o alta dimensiune, la care se intampla sa ajungem uneori...
de cand ai postat textul asta, senzatia (pe care o am de ceva vreme) ca noi doi luam cam din acelasi cos, a devenit tot mai acuta.
in cartea publicata in 2007 am o poezie intitulata chiar asa: Ultima treapta
si cred ca anul trecut scriam, pe undeva...\"alunec/ pe degetul mortii/ inel\"

doar ca tu ai folosit cuvintele mai inspirat decat am facut-o eu, ansamblul are mai multa stralucire.

si n-as fi spus nimic, de teama sa nu fiu inteleasa gresit (sper sa nu se intample) daca acum, cititnd comentariile, n-as fi vazut ce i-ai raspuns Madalinei:
\"despre moarte e foarte greu să vorbești\"

un gand pe care eu l-am scris astazi...aproape la fel.

acum, despre text in sine:
plec de aici cu imaginea \"mortii care coboara de pe schele\"
si a finalului de eclipsa.

ca intotdeauna, o placere sa te citesc.

stii ca ma bucura...:)
multumesc!

nu spun ca felul in care inchizi poemul imi dispalce, spun doar ca, pentru mine, prima strofa ar fi fost suficienta, eu am vazut incolacirea si am simtit strangerea, citind.
am auzit si ultimul cantec...

stea.