incognito

partea asta "ce să-ți spun? cum îmi intră în carne tăcerea? așteptarea, cu neliniștea ei? cum îmi fac din uitare brățară" face poezia mai putin frumoasa.
sunt imagini prea comune pentru a putea fi imbinate cu timpul care isi spala rabdator mainile si framanta lumina.
e o poezie frumoasa, linistita, calda si trista in acelasi timp.
asa... ca tine, ada_li... :)
ma bucur ca am citit!

Poezia aceasta e ca un murmur de izvor, izvor de munte, clocotitor în căutări. Înaintează cu grija cunoașterii încet, încet apoi năvalnic. Și nu iubește "penumbra căutării" e la vedere, trebuie doar să fim în preajma lui. Poate fi o scrisoare către cineva drag, cineva pe care îl aștepți și așteptarea doare, mai ales când cel așteptat știe aproape tot despre tine.Cavallcada de întrebări, urmată de un răspuns anticipat, încheie minunat partea principală a poeziei. Finalul îmi place. Îmi place tonul. Trezește la viață, la acțiune... acel " știi ceva? ", bine plasat. Indiferent de identitatea celor două lumi care se intersectează, cel căutat atrage magic astfel încât "chiar și un fier ruginit" este pus în mișcare de vibrațiile ei/lui. Interesantă expunere. Important este ca fierul să nu fie prea ruginit. Felicitări, încă o poezie de suflet.

Anca, merci pentru sugestie, dar nu. :) tu ai un ochi atent, dar, de data asta, textul va rămâne așa cum e, cu „locul lui comun” cu tot. fie și numai pentru simplul motiv că dacă-l scot de acolo, ar trebui să scot tot fragmentul acela. și nu vreau. fiindcă restul ar rămâne în aer și eu pun mai mult preț pe ceea ce doresc să transmit, decât pe goana după „originalitate fie ce-o fi”.

Petrică Viorica, mă bucur că ți-a plăcut.

vă mulțumesc pentru bunăvoință și semnele de lectură.

Eugenia, mulțumesc pentru punctulețul roșu. :)

"vrei să rămâi mai departe un fluier abia auzit" ,un vers care m-a marcat definitiv.Ada-Li,te felicit si eu pentru poemul atat de reusit :)

Simona Simina... :)
mulțumesc.