Eram acolo,
lângă marea ce stătea
să-mi înghită amintiri putrezite
și să le spele cu gustul ei sărat mirosul tău din mine.
Stăteam acolo,
sub fumul cerului
ce își aruncă scrumul
de suflete
Aud zgomotul mașinii pe pavajul ruginit
De roțile ei.
Aud sunetul metalic ce taie ușor
Sufletul meu.
Și văd cum fierul rece străpunge un vis,
Îl ridică în colții săi
Ai plecat atunci
fără-n urmă a privi.
Nu mai eram eu,
nu mai erai tu,
nu mai eram noi...
Nu mai era nimic
în urma ta.
Nimic a rămas.
Simplu și-atât de singur nimic...
Singur ca mine.
Nimic
Ce este viața?
O simplă luptă.
De ce luptăm?
Pentru a trăi.
Ce-nseamnă a trăi?
Noi trăim?
Ce este viața?
O cursă continuă spre nimic?
Ce suntem noi?
Ce căutăm cu adevărat?
De ce ne
Privesc pe geam și e afară
Viscol greu și vreme rea.
Ușor, din cer, fulgi albi coboară
Și-ntunecă încet căderea.
Mă uit și-n sufletu-mi pustiu
Fiorul se strecoară.
Mă-njunghe, mă ucide,
Aud și-acum freămt de codru
Ce-ușor suspină-al vieții viers.
Aud și-acum șoptindu-mi rodul,
Călăuzind al meu crud mers.
Aud și-acum șipotul dulce,
Cânt al Dianei preacurat
Și văd cum viața
Vino iar, dară, iubite,
La izvorul cel de veci
Unde vise liniștite
Trec pe aripile-i reci.
Eu visate-voi pe tine
Și-n oglinda-i de cristal
Te arată-n suflări line.
Și iar pleci, în crud
E vânt.Și nu-i mișcare,
Suflarea e-n tăcere.
Cerul liniște cere
Și-ntuneric apare.
Și iarba cea uscată
Se rupe-n mângâiere,
Înfruntă-a Eol vrere
În neagră rază-uitată
Războinic se
Tu ai plecat. Trecuse mult
De când nu mai erai cu mine.
Afară, vântul eu ascult.
Cu el odat\' al tău glas vine.
Al tău cânt dulce mă-nfioară
Și doar prin el simt că trăiesc.
Tu vină dară, te
Era demult, într-un loc sfânt,
Iubire, -a luminii mormânt,
Ce negri ochi își deschidea,
Negri de alb ce-n ei ardea.
Și două stele o priveau
Și ele Raiu-i arătau,
Căci Însuși Domnu-așa
Cine sunt?Te-ntreb acum, în ceasul mântuirii,
Sau ceasul morții,
Al nimicului etern ce devenitu-voi.
Și totuși, cine sunt?
Dar ști tu?
Pot ști eu oare?
Biet suflet rătăcit ce bântuie neantul
AD