Adriana Imbrea

Și nu mai aștept ca să apari, m-am consolat cu spațiul și distanța. Glasul tău la orele târzii s-a stins. Amintirea vie a îmbrățișărilor tale mă sfâșie. Mâinile noastre s-au înecat în abis, iar

Sună din ce în ce mai proeminent, sângele zboară prin vene, de această dată e competent, inima pompează lipsa acută de timp și atenție, picioarele aleargă singure prin ore pline, adulmecă

azi soarele și norii m-au invitat la dans mă-vârt în cercul luminos ... regrete...ehh! rămân doar însemnate pe un perete... nu mai alerg după himere nu mă mai refugiez în tăcere. renunț la

Da...au trecut luni, sentimentele voastre s-au risipit, nu se mai aude nici un ciripit v-ați despărțit... Amintirile din păcate o disprețuiesc, de tine mereu îi amintesc... Probabil o

au trecut anii, neică și bătrânețea încă îmi mănancă a mea tinerețe fără să îmi dea măcar o povață al naibii trai în astă viață... așa de sumbru ar suna al meu destin dacă păr roșcat nu aș

Mi-am ipotecat trupul în repetate rânduri, umilindu-mă credeam că doar așa voi putea fi fericită... dar n-a fost așa ci doar m-am transformat intr-o nenorocită, Și astfel m-am supus mai multor

Universule, azi lacrimi la streașina copacului curg... hibele, greșelile trecutului ajung la a lui poartă, îl atenționează, și-n mod constant anxietate creează, prin vene cioburi se

De mereu ar fi să zăbovesc prin țări străine Lângă fel și fel de suflete haine... Mi s-ar face un dor nebun de ai mei părinți... Dar azi ei sunt departe Și o lacună de iubire în ceea ce-i

Haide să zâmbim acum, măcar o clipă, în această lume care se luptă pentru a fi nefericită... Și care țipă cu ardoare, în a chinului splendoare... Că iubirea e o floare de pelin, Că viața-i un

Bună dimineața tăcere! rămâne mereu un gol, un iz al trecutului strâmb. Zilele zboară, pacea luminează cotloane umbrite, de alte vietăți asuprite. Norii gri, se îndepărtează, durerea uneori se

Pași triști și goi Au trecut pe lângă noi Și în noaptea ce-a trecut Angoasele au dispărut... Aud tot mai des Că amintirile le-am șters Și că am tot uitat C-am naufragiat... Pe o insulă

Zilele trec absorbite de natură, cuvintele îngropate nu mai atestă ură. Pereții camerei interioare au căpătat alte nuanțe, lasă loc altor priorități numite speranțe. Masochismul se

soare, raze călduroase și nori stufoși, oameni pe străzi plimbându-se furioși căutând de cu zor, acel simplu fior. găsind imboldul necesar pentru a evada s-au culcat lângă cada cu vise sparte

Ce a fost melancolia? o lecție ce a dezbrăcat hârtia... pungile cu aurolac, argintii, sclipesc, în aer glorios prostituate plutesc. Poate că nu există nicio schimbare, probabil există doar

și așa am ajuns să visez ... trezindu-mă că fredonez un cântec cu aer londonez. atât de complicat e să tratez a oamenilor răceală fără să comentez nu,nu aberez ci doar cred că mai bine

Un ceas ticăia în doi Și-o perdea îndrăgostită de un brad altoit cu globuri... cerul senin se balansează între un tic și-un tac soarele-mi fredonează cu ai mei dinți înțelesul opac al

Nisipul din clepsidră a ajuns la final, Mă iert că n-am prețuit ce am avut, Te iert că n-ai vrut să te compromiți. Pentru mine, pentru tine, Drumurile se bifurcă. Aici, Acum, Amintirile-s

Amuzant, mereu te refugiezi în altă persoană, Ipotetic mărturisești sentimente profunde Fără habar de slabele-i sau puternicele unde, Crezând că astfel o pui într-o perpetuă goană. Dependența de

Prezența-ți nu-i decât o consolare, absența-ți îmi pare o oroare în echilibrare. Vântul bate și gonește, frunzele pe care atent le dospește. Între dezinteres și mister, Carnea tremură,

Peticul acesta galben încălzește fiecare umbră care din trecuturi năpădește Soarele din raze-și risipește, nu se sfiește, Aruncă cu zâmbetul pe buze o conservă veche de pește. Energia prin vene

liniștea nu-mi dă pace în mediocritate se complace și ravagii în viață face rămâi cât nu ești nevoit să stai ca pe ace. pasta pixului mânios întoarce viața pe dos uneori chiar fără nici un

dependență și timorare, a venit timpul pentru o nouă întrebare: de ce atâta îngrijorare? atmosfera e atât de cicălitoare iar aspirațiile capătă proporții surprinzătoare prismele îmbracă costume

azi e o zi ploioasă, dar chiar nu-mi pasă liniștea se revarsă și-mi lasă pielea arsă. sadismul mă îmbie mă scaldă într-o stare de euforie lumea mi se-nvârte, trăiesc într-o lume plină de