Dialoguri interioare

Te-am găsit din întamplare,
când nu-mi mai păsa de nimic.
În aceeasi clipă, m-am îndreptat spre ușă ;
subiectul mă doare și nu suport
să fie atins,
a răscolit în mine trecutul pe care
îl vroiam mort și stins.

În spatele unui zid
îmi ascund durerea și ura.
Văd ca prin ceață și mi se pare
c-am nimerit din întâmplare
într-o lume străină și sură ...
N-am fost în stare să mă opun,
nici măcar într-o oarecare măsură ...

Tu ce mă-ta mai vrei ?! Mai taci dracului !
Dar tu ce mai vrei ?! Când o să te saturi ?
Te rog să mă ierți ...
Prea târziu, prea târziu ...

(Lasă-i, lasă-i să spună, lasă-i să creadă
ce vor ... nu contează ...)

Ochii mi se închid
și se deschid spre-nlăuntru:
îi auzeam pașii răsunând în spate,
îmi era frică să mă întorc, să-i vorbesc ...
Eram o stană de piatră,
privind fix un punct invizibil.
nimeni nu a știut nimic.
În fond, nimic deosebit:
la finele anului, m-am otrăvit.

(Cu viață, mai cu viață! Nu joci convingător, urla publicul spectator)

Am încercat să mă ascund,
n-am mai vorbit,
n-am mai văzut,
n-am mai auzit...
Ridicam între mine și mine un zid.
M-am cuibărit
în indiferență, ca o castană
în coaja-i țepoasă.
Dealtfel, n-ar fi folosit la nimic
să-mi expun cangrena la colțuri de stradă …

(Ce? Mila publică? Ha! Nu zău, care?! Și de ce?!)

Am început să uit, m-am eliberat.
Pot face orice.
Ai curaj și chiar destulă obrăznicie.
E felul meu de a fi. Deranjează?!
Mie mi-ar fi frică.
Mie nu! Hai să mergem !
Unde?
Habar n-am ...

( Nu-ți mai aduci aminte ?
Oricum, nu mai are importanță acum ...)

Lespedea uitării, lespedea uitării ...