Intoarcerea din Oniria

De fiecare data cand revin dintr-un voiaj din Teritoriile Necunoscute, ma-ncearca un fel de greata si ma strabate o unda de angoasa, o zbatere de aripa a sinelui, o durere surda la contactul cu realitatea dura ca o coaja de sambure neroditor si lipsit de notiunea de poarta prin care sa-i strecori in san macar o umbra de idee ce ar putea sa-si creasca radacini. Mi-e deschiderea simturilor in concret precum intrarea intr-o pravalie intunecata, in care ma izbesc la tot pasul de mobile inutile si-mi ineaca plamanii dornici de aer un colb lanos, care te face prizonier intai pe dinauntru-ti si apoi se revarsa din tine si te acopera sufocandu-te si orbindu-te si surzindu-te si impiedicandu-te sa te apropii de poarta, care ramane cascata batjocoritor, in timp ce tu esti scuturat de ultimele spasme ale iluziei, intocmai ca o nechibzuita ganganie sperantila ce a crezut ca se poate strecura prin ochiurile mrejei tesute de un Arachnus decrepit, care acum nu mai stie nici macar ca rostul oricarei prazi este de a fi devorata... *25,01.2003