Colegul meu,lobul stang al pamantului,refuza tratamentul...Fara pastile spune el...Fara pasi pe furis,tiptil,tiptil...Fara monede false,fara priviri piezise...M-am agatat de membrele stangace ale
Îmi pun manușile,
Știti voi...cele cu care mangâi soarele,
iar ziua de azi se schimbă
în maine...
Nestingheriți, oameni uzați,
fac alergie la cuvinte
și ziua de azi se schimbă
pentru
Dintr-un acces de nebunie
Scuipam azi-noapte lumea pe hartie
Caci m-am visat murdar,vanat
Intr-un tablou neterminat.
Ochii pastrez ca document
Sau ca pe-un martor neatent
Dintr-un acces de
Intoarce-te!
asa cum a facut si lumea
in clipa in care nimicul
a devenit lumina
Intoarce-te!
si lasa-ma prada caderilor
de apa plata
fara punct terminus
hrana destramarilor
Câte lacrimi au cazut pradă
ochilor noștri,
fără ofrande,
fără plecaciuni,
în căutarea pământului?
Întâmplarea se joacă a rămas-bun,
iar sărutul legitim al nopții,
dezleaga vise
Murind ,noi oamenii
seducem...
alunecam in maine,adanc...
si mai adanc,
pana ne doare...
pana ne rupem in fapte.
Ne-am ingropat privirea
muscand albastru,
de dupa noi,
adia gri,
adia
Luna se termina
de propriul nisip
Iar timpul statea
ignorant si lasciv...
Srada murea
trecea un tramvai
timpul statea,
si facea mucegai...
O fapta cadea
printre gratii de cer
iar timpul
Ranit si gol stau pavaza propriului suflet.Puneti-ma la zid.Vreau sa mor in picioare,sa nu-mi amestec simturile;de parca ar mai conta…
-O ultima dorinta!
-Sa nu fi ajuns atat de batran pe cat sunt
Eu sunt baiatul cu crucea…
Probabil ca ma stiti…din cand in cand va fac loc spre morminte…preoti pantecosi putind a vin…a vina…a fanatism inutil.Nu stiu…dar parca-i cel mai lung drum drumul catre
Decaderea tarzie,prematura a mea
Sau cantecul din urma al tacerii
Se-aduna mult si mut in mine
Alunecand pierdut din bratele cuiva
Imi amorteste lacrima pe-obraz,
Si-aleg din numele soptite unul
Se joaca ochii in lumina
In ei au strans durerea mea
Un zambet fals ascunde vina
Cerul murea…
Zeii raniti si falsi ai vietii
Au rasarit de dupa sfincsi
Rarind mormantul diminetii
Norii-s
Nicodata nu a fost mai frumoasa,
Uitarea cu aripi de argint
Macar sa fi putut zbura
Asa cum o facusem odata amandoi
Uniti de ceva,de nimic anume
Intr-o cadere de apa plata
Tacuta si
Valurile incalca ratiunea secundelor
si rateaza in clipa in care ating tarmul
caci acolo incepem noi oamenii...
Noi nu ne terminam...
Nici acolo unde ratam
Nici macat atunci cand ne sfarsim
Am incercat sa trec granita
La bulgari
Auzisem ca acolo berea e mai ieftina
Dar m-au vazut granicerii
Si m-au ucis ,fara somatii
Sublim ,
Indiferent.
Am incercat sa trec granita marii
Cea
M-a gustat curioasă
privirea ta
și mi-am imaginat ca nu sunt,
că n-aveam cum să fiu
leagăn privirii tale.
M-aș fi ascuns
acolo unde ploaia devine sunet
de joc fecund,
printre petale.
M-a
Un fulger macabru
a răstignit cerul,
in două ceruri mai mici
ca două farfurii goale
albastre,brazdate de nori
în care turna mama ciorbă...
E cerul meu,
sau cerul tau...
Nici luna nu mai
Ce daca voi muri
In timpul unui ultim dans
Cu tine
Ce daca te vei pierde
In inocenta ta copila
Cu mine
Ce daca nu-ti vei mai aminti
Privind aceeasi mare-albastra
De mine…
Ce daca-mi spui
E cimitirul ca o sarbatoare
Cand suflete cad cu amurguri
E noapte cruda fara felinare
Iar mie-mi cresc pe crestet muguri…
Doar rasaritul mai trezeste
Cand ceilalti dorm neputinciosi
Vreo
Un marinar isi vomita idealurile
Peste bord
Iar luna izbucneste-n lacrimi
Deasupra norilor in furtuna…
Valuri revoltate de idealuri
Saruta o epava
Pe care locuiesc de acum
Numai marinari
Ti-ai amintit de mine
Cand m-ai calacat in picioare
Sub forma fulgilor decazuti…
Ti-ai amintit de mine
Privindu-ma intaia oara
Ca pe-un vecin ce s-a mutat demult…
Ti-ai amintit de mine
Ca
Te vreau anotimp
Sa te schimbi usor
Din timp in timp…
Scutura-ti fulgii de nea
Pe al meu crestet
Fii doar a mea…
Te vreau anotimp
Sa te scurgi lin in mine
Sa-ncerc sa te
Iubește-mă din timp in timp,
Lasă pe cer o pată,
Iubește-mă un anotimp
Sau toate deodată...
Chiar astăzi douăzeci de veri,
Þi s-au supus vrăjite,
Ca-ntr-un tablou cu adieri
Și roluri
Un mare poet,
cu pieptul la fel de mare,
numai bun de înjunghiat,
Își clatină necontenit chemările,
ținându-se de marginea pământului,
vomitat de concret...
În sângele amestecat cu rouă
care
Un suflet e o umbra
nerepetatelor vieti
Ce trista si sumbra
Iubito,m-astepti!
Intre brate ma-nchid
Soptindu-ti pamant
Ametind si livid
Te descant...
Privindu-te verde
dintr-o