Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Înzăpezit în amintiri

1 min lectură·
Mediu
Înzăpezit în amintiri
îmi vine în minte
vitraliul cu întortocheate flori de gheață
dincolo de care o haltă fără nume
dormita sub nămeții poleiți de lună
noi doi
lipiți unul de altul
încercam să ghicim semnalul de plecare
și tresăream
amăgiți de viforul zănatic
în jur discuțiile se stingeau rând pe rând
doar ochii picotind mai întrebau
și becurile picoteau și ele
cuprinse parcă de somn
iar noi
rușinați de ochii lor
ne furișam din când în când
preț de un minut
într-un loc ferit de priviri
câte minute de intârzieri aveau și pe atunci
trenurile noastre
și câte le-am furat doar pentru noi.
00887
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

adrian rentea. “Înzăpezit în amintiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-rentea/poezie/14087222/inzapezit-in-amintiri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.