Poezie
Unor prieteni
lui Angel, un prieten mai vechi decât orice vin mi-a fost dat să beau.
1 min lectură·
Mediu
Unii iau drept prietenie
flecăreala searbădă
deșănțată
ce se pierde în aburi de alcool
și fum de țigară
pentru ei dovada supremă
a unei camaraderii
e dată de suma halbelor de bere
sau a buteliilor de vin
împărțite frățește de la o chenzină la alta
pentru mine
unul
prietenie înseamnă o beție fără vin
adică acele clipe lucide
împărtășite de două ființe
care adunate însumează ani
căpătând în timp savoarea unui vin vechi
poate tocmai de aceea
îmi e greu să mă împac
cu puzderia de vinuri ieftine
contrafăcute
din ziua de azi.
001.289
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian rentea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 93
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian rentea. “Unor prieteni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-rentea/poezie/14056444/unor-prieteniComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
