Poezie
Catharsis
lui Silviu
1 min lectură·
Mediu
Când sufletul ți-e sfâșiat de colți de fiare
Și noaptea îți presară peste rană sare;
Când colții mușcă adânc din inimă și fiere
Și nici în zori sarea din sânge nu piere.
Când demoni în poartă cu pumnii izbesc;
Seară de seară din ferestre îți rânjesc;
Când se prea poate nici să se mai poată
Să zăvorești a iadului șubredă poartă:
Să nu te înspăimânți, ci, fără de sfială,
Cutezător să te avânți în noaptea abisală.
Din străfundurile întunecatului ocean
Cohortele de demoni să le scoți la liman.
Iar în locul rânjetelor hidoase de pe chipuri
Să le croiești cu migală angelice nimburi,
Pe foile unui caiet sau pe o partitură
Să le însemni strigătele scuipate cu ură.
În rănile din care mai picură încă pelin
Să îți înmoi penița încărcată de venin.
Astfel rănile singur ți le vei cauteriza
Pe măsură ce foile din caiet le vei epuiza.
001.096
0