adrian pop

dar eu credeam, pînă acum, cel puțin, că ești dezbrăcat.

este-o provocare plăcută pentru că ești suficient de bun și suficient de sigur pe tine, încît să nu faci ca trenu, sau ca toți dracii, dacă îți este criticată o poezie.

lasînd gluma la o parte, cred ca ai exploatat suficient acest filon.
unde suficient este limitat doar ce are de spus un autor sau altul.
mai ales că ai abandonat prea repede, din punctu meu de vedere, modalități de expresie care și se potriveau foarte bine. mă refer la poeziile pe care le-ai scris cam în perioada aia cu scoția.
evident că preferințele mele îs apă de ploaie cît timp nu cred că ești dintre capsomanii care iși programează scrisu.
dar neah, cine știe, poate se întîmplă ceva.
:)

semănă foarte bine cu o compunere, sau c-un rezumat și prea puțin c-un articol, cu o cronică.
practic ai povestit, fad și plicticos, ce se întîmplă în piesa aia.
nu există nici măcar un strop de originalitate, de viziune personală, de profesionalism, aici. se manifestă amplu, în schimb, mediocritatea relatării șablonarde, derizoriul unui eveniment care, probabil, chiar a vrut să spună ceva.

nu îmi place.
prea-i o replică anemică și prețioasă la "prima zi din restul vieții tale".
mai sînt și alte variante. cam peste tot.

unic bre, marinescule.
poate doar poetesele alea care scrie despre sentimente elevante și înalte să fie umpic unice.
da tu, ție ce-ți tre să fii unic?
asta-i în loc de bine-ai reapărut.
din păcate tot în chiloțzii ăia roz.
nu spun că-i rău dar parcă mă așteptam și la ceva altceva.

și aici mă refer la cele 3 pe care le-am citit, un aer infatuat, o undă de stîngăcie și-o doză de patetism, care nu îmi plac.
deși n-aș putea spune că-mi par proaste, textele astea.
dar birdie asta-i un personaj prea puțin credibil, genu' de studentă artificială și prețioasă, care vrea, cu orice preț, să demonstreze ceva.

nici nu știam că exită așa ceva.
există? :)

mersi pentru lectură și semn.

de mestecat.
dacă erai înfipt te puteai procopsi cu prezervative.

repere ale unei generații. sau chiar simboluri, depinde de îngăduința cititorului.
are savoarea lui, așa, în forma asta scurtă, dar poate nu ar fi rău să-l dezvolți. chiar dacă ai reușit să transmiți foarte bine senzația de înstrăinare. de alienare.
excelent finalul. sec și crud. ca viața pe care-o imită.

aș renunța la comparația aia cu soarele.
este cam trasă de păr. iar textul tău este viu, puternic. nu prea văd de ce ai introduce elementele de genu.

cu sau fără, îmi place. fie și pentru unda de duioșie, înțelegere și apropiere pe care-o sugerează.

io l-aș înstela să fie mai vizibil, dar nu avem stele-n stoc.


typo - numai în pielea mea să nu fii, presupun.

întreb (retoric) cum este posibil să aduni o mînă de inepții și să le îngrămădești sub titlul pretențios de eseu.
nu vreau să jignesc pe nimeni prin apelul dexului, dar trebuia să începi cu definiția cînd ai încadrat textul.
compunere stîngace, anostă, banală și suferind grav de această boală a "criticii" moderne, lipsa de sens, unitate și utilitate, da. eseu, nici într-un caz.
"Volum care dezvoltă imaginea" - aberație. La fel și "inflația corporalității" sintagmă care denotă o proprietate inadecvată a termenilor.
"Dar volumul nu este obscen grație cotidianului" - cuvîntul grație este folosit greșit în context. Iar explicația care urmează, puerilă. De cînd ce se întîmplă în patul conjugal este obligatoriu în afara obscenității?
"Piciorul simțit ca simbol al membrului viril" - adică piciorul este un simbol al piciorului. Plus că "deslușirea" simbolului propusă, este absolut anapoda. Asta dacă piciorul în cauză aparține unei femei.

Doar cîteva exemple dintr-un articolaș care ar trebui să ajungă urgent într-un coș de gunoi, un articol a cărui singură reușită este remarcarea subtitlurilor. În limba engleză-română!

din plictiseală pînă vine autobuzu.

altfel, textulețu ăsta tot o prostie pretențioasă îmi pare.
dar nu mă supăr deloc dacă-l bagi în istoria filosofiei, sau a literaturii dacă tot zici că-i poezie.
pare-mi-se că-i un loc liber între blaise și baruch.

marea majoritate a publicului amator de poezie, poartă, uneori cel puțin, fustă.
de aia, în mod greșit, lirica modernă tinde să fie confundată cu siropul de căpșuni.
de aia toată atmosfera-i numa un vaiet, de aia sîntem toți atît de sensibili.

rectific, toate acestea se întîmplă c-un scop clar și din fericire, nu din păcate.

îți ies toate.
ar fi culmea, oricum.
ar însemna să stai toată ziua în cur și să scoți pe gură numa chestii inteligente.

aia de-i în atelier e faină, inspirată.
asta-i inertă, infatuată, varză.
aricii nu înțeapă, chiar dacă posedă ace. nici nu ar posibil să te înțepe un arici. ar fi posibil să te înțepi tu în acul unuia, recte-n genialitate.

ultima strofă-i o gratuitate, ridicată-n grad de panseu.

am de gînd să schimb un cuvînt pentru că nu place unui cititor.
nu din orgoliu ci din rațiuni cît se poate de practice. dacă ție nu îți suna bine vasul cîinelui (care nu-i deloc întîmplător ales, între noi fie vorba, iar dacă te duce cu gîndul la vapoare, cu atît mai bine) altora n-o să le sune bine "bol", "farfurie" sau "castron". iar eu n-am de gînd să fac nimănui pe plac. de-al dracului ce îs.

dacă steve jobs nu conta în dinamica poeziei, nu mă oboseam să-l bag acolo.
ciudat că pîrlitul de șoarec, anonim și imbecil, îți este simpatic și nu are nevoie de-o identitate. steve jobs are. de unde rezultă că-i mai bine să fii șoarec.

eu din poeziile pe care ți le-am citit, este că ai reușit să dezvolți un limbaj poetic suficient de personal încît mie unul să îmi rețină atenția.
aici, în acest text, cred că lucrează în defavoarea mesajului. cred că ți-a scăpat de sub control, puțin.

alte poezii pe care le-ai scris și care mi-au plăcut, în primul rînd pentru o anume dezinvoltură a scriiturii. aici, din punctul meu de vedere, nu mai poate fi vorba de așa ceva. ceea ce, evident, nu este ceva rău și ține de mijloacele de expresie pe care poetul le consideră adecvate unei trăiri, imagini, bla, bla, bla.
ce nu îmi place, fără ca asta să fie neapărat o obiecție, este că percep această poezie drept una crispată, ușor pretențioasă. poate din cauza elementelor poetice pe care le-ai ales. prea multe elemente cu potențial simbolic, prea încărcată atmosfera, prea diluat mesajul pe care vrei să-l transmiți.
plus atmosfera ostentativ filosofică, pe care eu, la modul subiectiv desigur, o resping visceral. nu cred că cineva mai poate comunica chestii abisale, vitale, profunde. de aia prefer banalități transmise simplu și, dacă se poate, în care să simt note personale.

place. pentru că, într-adevăr, există și așteptări luminoase.
iar tu ai reușit să scrii despre una dintre ele, simplu, direct și, mai ales, foarte personal.
chiar dacă ai folosit aceleași cuvinte-simboluri, care pot fi, și chiar sînt, folosite în astfel de ocazii.
un text veridic.

renunța la "pentru că se rupe din pământul nostru" pentru că îmi pare atît exagerat cît și ușor patetic.
altfel, o poezie foarte bună, despre care nu simt nevoia să spun altceva decît că îmi place.

este că nici eu nu mă dau în vînt după fiul lui frankenstein, dar nu mi-a venit altceva în minte pe moment și cum eram în focul creației am spus că, pînă la urmă, poate fi un subtil omagiu în direcția Micuțului lui sven hassel, idolul sociopat al copilăriei mele.
mersi pentru intervenție.

recitit textul cînd ai întrebat dacă-i cu dedicație.
pe lîngă ce mi-ai semnalat, just, tu, am ajuns la concluzia că va trebui să fac puțin pe măcelarul, cum zici tu, cu textul ăsta. îmi pare destul de nefericit modul în care am tăiat versurile - că tot vorbeam zilele trecute de "american way". și trebuie să rezolv modul abrupt prin care am trecut la s2. m-a izbit și pe mine și nu se întîmpla, pentru că foarte rar recitesc ce scriu, dacă nu interveneai tu, motiv pentru care îți spun mersi. și pentru stea.
sincerely, l. cohen :)

se dedică lui cohen. leonard cohen. :)

mersi pentru opinie.