Adrian Munteanu

Prea multa stare, prea putine imagini. Efuziunea interioara trebuie controlata.
Un sfat : nu pune atat de multe texte dintr-o data. Chiar daca transcrii dintr-un volum, inteleg publicat, maine sau poimaine ce vei mai face , ce vei mai oferi ?

Cred ca mai intai trebuie sa te salut pentru intrarea in randurile consumatorilor de poezie.
De ocolit locurile comune : pura realitate, crud destin, incert viitor, stiu c-ai sa pleci intr-o zi . Ultima propozitie suna a text de muzica usoara.
Exista o bucurie a exprimarii, o dorinta de conturare a unor imagini care lasa loc de speranta.

Cel mai izbutit vers : \" Tarmurind eternul ieri \"
In fond exista un titlu ca si un sens al poemului. El se gaseste chiar pe linia fragila a nonsensului.
Imi permit sa te indemn la o recitire inainte de a trimte. Acel \" constinti \" cade rau.

Si totusi continui sa scrii poezie.

Tocmai remarcam o anumita fragmentare a gestului interior ,cand mi-am adus aminte de titlu. Inseamna ca ai transmis ceea ce ai vrut.

Lumina inceputului de drum. Frumos.

Femeia si barbatul. In fond absenta timpului. Concluzie finala.

Speranta in cercul cenusiu.

Frigul iernii.

Ca nou venit, asa cum sunt, iau contact pentru prima data cu textul propus si cu polemicile pe care le-a generat.
Iata un prim punct castigat, acela ca propunerea nu a trecut neobservata. Mult mai mult trebuia sa dea de gandit daca textul era ignorat. Ceva a deranjat sau a incitat, ceea ce, la urma urmei, e un prim pas castigat.
Parerea mea e ca in fiecare text, exista o idee incipienta. Ideea ta a fost de a sugera NIMICUL, iar desfasurarea grafemelor nu face decat sa creeze aceasta stare. Ca sa vorbesti despre nimicul existential, cred ca cel mai bine ar fi sa o faci nu blamandu-l ci sugerandu-l , asa cum s-a si intamplat.
Voi reveni, indreptandu-ma si spre alte texte ale tale, cu ferma convingere ca cel care a scris acum despre nimic, are, de fapt, destule de spus.
Pe curand
Adim

Ca un nou venit , descopar abia acum propunerea de mai sus.
Apropiere de o contemporaneitate a semnelor , gesturilor si starilor din noi.
Mai adaug o interpretare, la cele deja incercate : Modul in care este structurat ansamblul, imbinarea dintre imagine si text, mi-au introdus mai intai sentimentul existentei unui calendar prins pe peretele camerei( si al sufletului) in care iarna mai are disponibilitatea de a-si aranja parul in oglinda, inainte de a porni pe un drum cu vesnice intoarceri. Filele calendarului se rup. Starile raman, aninate de zambetul din noi.
Pe curand
Adim

Sunt de partea poemelor concise. Aici se vede capacitatea imagistica a fiecaruia. Mi-ai creat o senzatie de lumina dublata de puritate. Se adauga finalul deschis, cu atatea adaugiri posibile la un poem care ramane unul de dragoste.
Pe curand

Miniatura filigranata.
Distanta ideatica enorma intre primele doua segmente si final. Mai lasa-ma sa ma gandesc.
Adim

Luminita,

Ca un nou venit ce sunt, reusesc pentru prima data sa citesc o poezie semnata de tine, in afara celor din revista \" Ateneum\" la care cu onoare colaboram amandoi ( eu cu altceva decat cu poezia maturilor).
Imi cer iertare de pe acum pentru ocaziile mai rare in care voi interveni, calculatorul fiind un rau necesar pe care il pot folosi numai la serviciu. Ce sa fac, traiesc in Romania !
Despre \" Umbra inimii \" : imi plac poemele concentrate, elaborate. Ai aceste disponibilitai la modul superlativ, de model al fluxului emotional si cerebral. Ai rabdarea necesara alcatuirii unor formule de o frumusete definitiva.
Trebuie sa iau aminte la acest lucru. Eu nu am intotdeauna rabdarea cizelarilor si sunt impins de nevoia unor acoperiri cantitative, ca o fuga permanenta de recuperare a timpului pierdut.
Induci o stare generala si atat. Suficient pentru valoarea unui poem. Intotdeauna ceea ce se adauga devine rebarbativ si loveste in clopotul de sticla cu limba de cristal al starilor patrunse in noi.
\" Inima\" de la final ma deranjeaza si pe mine, dupa ce abia intrasem in melopeea inceputului. Inteleg insa ca nu se putea altfel. Am incercat sa ma joc si eu , dar nu-l poti urni de la loculul lui. E cuvantul in jurul caruia se zideste. Putea fi plasat intr-un alt loc al versului, dar finalitatea nu era aceeasi. Ar fi putut sa sune asa : \" Dar inima imi e straina \", dar - evident - e altceva si schimba datele problemei.
Vorba ta, la urma urmei pentru fiecare dupa inima sa.
Pe curand
Adim

Am mai spus-o ( poate cu alta ocazie) : imi place fluxul acesta al memoriei, in care semnele gramaticale nu-si mai gasesc ( justificat) rostul. Potrivit ilustratiei, dar mai ales versurilor, esti purtat pe val si dus, dupa capacitatile imagistice ale fiecaruia, in zone aromind a senzatie inedita.
In aceeasi ordine a trairilor se include si repetarea expresiva a lui \" sa ma vezi \". Ce a fost in cel mai inalt caz pe gustul meu este finalul deschis. Deschis nu numai ca idee, dar si ca forma. E o structura confortabila pentru cineva care are disponibilitatea sa urce in vehiculul starilor deschise de poem.
Multumesc si pe curand
Adim

Exceptional gest. Idee si forma sub aceleasi atribute la superlativ. O iau ca incurajare si ca dovada unui suflet care rezoneaza la aceleasi vibratii interioare.
Pe curand
Adim

Madalina,

Cand cineva iti calchiaza anumite stari pe care si tu le ai, parca mai ai o speranta.
Un poem mortuar ? De ce nu ? Suntem intr-o stare de moarte latenta pe care numnai ignorantii nu vor sa o recunoasca.
Ma alatur celor care gasesc si locuri comune, numai ca poemul se salveaza dorindu-se un flux al memoriei, unde starile sunt prinse din zbor si neprelucrate excesiv. Forma \" la prima mana \" nu cade rau aici. Atentie, in cazul altor constructii, cu o alta finalitate.
In privinta socotelilor legate de sonetele mele, trebuie sa-ti mai fac o marturisire : am definitivat deja 70 de sonete, asa incat munca pe mai departe imi este relativ usurata. Plus ca am prins incredere in posibilitatile mele. Se pare ca ma descurc mai bine pe spatii limitate, impuse. Reminiscente ale altor vremuri ? Mai stii ?
Adim

Extraordinari sunteți cu toții. Incepe să mă pasioneze această varianta de discuție, mai ales pentru că ai- in sfarsit - senzația ca nu vorbesti de unul singur.
Multumesc pentru aprecieri. Sper să nu dezamăgesc în continuare. Numai pentru un lucru aș vrea să fiu scuzat : nu am calculator acasă, mă folosesc de cel de la serviciu, motiv pentru care nu știu dacă voi reuși să fiu extrem de activ și punctual, să țin legătura cu toți cei doritori să ne menținem într-un dialog față în față cu gândul poetic.
Adim

Pentru acest tip de poezie, fluxul continuu al memoriei, ignorarea semnelor gramaticale, cade bine și îți dă senzatia unei alergări fără sfârșit .
N-aș putea detașa o secvență care iese în evidență, niște versuri ce se remarcă în context, ceea ce îmi spune multe despre resursele interioare, despre echilibrul scriiturii, o calitate pe care o stăpânești cu maturitate.
Tot înainte !
Adim

Dincolo de sensibilitatea ușor prea marcată, remarc echilibrul între cele doua segmente majore ale poemului. Se folosește , în ambele, tehnica repetiției de formule cu preponderență auditivă :\" în trupul meu \" - la prima structură de text - \" te caută...te mângâie...te adună \" la final.
Detașez imaginea \" ca vântul de vară ce-a plecat de acasă în zori / să găsească, prosternat în țărână, urmele ploii.\"
Atenție la explozia sentimentului ! Trebuie ținut mai bine în frâu. Nu te dai în palma nimănui, fără un bun control interior, fără o stăpânire de mijloace exterioare.
Adim