Strada Bisericii Sfantul Nicolae(2)

domnule adrian munteanu,
vă citesc în tăcere și uneori mai scap câte un semn mirat
de ce din cei mulți care trec prin pagină nu lasă o lacrimă, o picătură doar
sub aceste poeme deosebite care îmbracă adevăruri trăite de autor?
sonetele d-voastră bucură dar și ne aduce aminte...și după cum bine știți, orice aducere aminte...doare

felicitări, pentru modul în care reușiți să țineți aprinsă lumina poeziei românești

\"Dar poarta mea închisă e luminii.
Nu pot să sar, oricât sunt de agil.
Privesc cu jind și ciudă la vecinii

Ce-aduc în juru-mi izul de trotil.
Pe gardu-nalt din capătul grădinii
A mai rămas un scâncet de copil.\"

stimă și considerație,
teodor dume,

De ce e tacere in pagina mea ? Simplu: nu e vremea acestui tip de scriitura. Relatiile s-au inasprit, trairile au devenit un nonsens, emotia e desueta. Pana si notiunea de talent nu-si mai afla locul.
Atunci cand am postat un ciclu de sonete urbane, cu titluri ca \"In burta ma-tii se coceau puroaie\", \"Un cur cat doua roate de trasura\", \"Pe unde-i oare matul dintre pulpe\" etc., prin pagina mea era inghesuiala mare si se dadeau lupte crancene. Acum sunt intr-un alt segment al scriiturii mele, in care mi-e bine tocmai pentru ca e liniste. Parca m-am ridicat deasupra si pot contempla zbaterile anoste si sterile din jur. Va mai dura acest lucru o vreme, pana iese cel de-al patrulea volum de sonete si la anul cand volumul al cincilea va fi o integrala a Psalmilor. Pe urma mai vedem. E bine, mergem inainte. N-am nevoie de mai mult. De altfel mai postez un text maine si apoi voi face o pauza. Mai am si alte lucruri de facut in viata si nu dintre cele mai putin importante.
Sa fiti sanatos si ne vom mai auzi si citi.