Calea București

trebuie să recunosc, Brașovul a fost pentru mine, până la întâlnirea cu sonetele tale de aici, un oraș oarecare din Ardeal, avea o oarecare aură doar pentru că e un oraș transilvan, îl descopăr acum, de ceva vreme, citindu-ți sonetele cuprinse în \"monografia\" pe care o întocmești,

cred sincer, lucru pe care l-am afirmat de multe ori, că ai, înainte de toate, har, talentul este desigur la îndemâna oricui, poate fi cultivat, educat prin lectură, harul e dobândit la naștere

mai cred că eforturile tale creatoare, fidelitatea cu care îți continui drumul, măiestria stilistică a poeziei tale merită cu desăvârșire respectul meu de simplu cititor

rămân mereu în apropierea sonetelor tale

când voi mai ajunge în Brașov cu siguranță voi privi orașul acela în lumina pe care tu i-ai oferit-o în aceste sonete, știu că nu e mult dar cu siguranță pentru mine va fi o experiență interesantă

mulțumesc,

Dana Banu

forța latentă a zidurilor, se vede că-ți iubești orașul, Adriane, cumva te invidiez, mai ales că este vorba de Brașov. Sonetele sunt mai vii, mai viguroase, un număr mare de cuvinte folosite, iar arhaismele își poartă noblețea. Între gravitate și compasiune, ceva aproape mistic înșurubează versurile pentru a rezista, dar sunt alții mai în măsură decât mine să spun asta.

cu respect,

Mihai R

Dana - A fi cititor constant e probă de seriozitate și declarație de atașament liric necesar. Aproape că îmi spun că și asta ține de har.
În rest, cred că fac și eu la fel ca ceilalți : încerec să mă exprim cu ceea ce am, cu ce am adunat în mine, cu experiența de acum, cu specificitatea structurii mele interioare. Uneori mă bucur că îmi găsesc cusururi, pentru că e acesta un semn că nu am ajuns la capătul drumului, mai accept prefacerile și căutările.
Acum e la rând acest proiect. Se va încheia totul în septembrie, odată cu apariția volumului, după care un an întreg nu va mai auzi nimeni de mine, decât cu poezie creștină, pentru că intru în pregătirea volumului de anul viitor, care va fi o integrală a Psalmilor, o premieră românească în materie de sonet. Asta mă bucură cel mai tare : că am puterea de a merge înainte, că nu abdic, în ciuda singurătății din jurul acestor pagini. Dar eu mi-am ales drumul, asta e ceea știu să fac, și nu mă plâng de nimic. Dumnezeu mă mai rabdă și eu mai am câte ceva de spus.
Cu drag


Mihai - Iată că ești o voce care știe să pună o mână prietenească pe un umăr obosit.
Să nu ne lăsăm !

\"să spună\", cu scuze