Pe-o creangă truda de-a străpunge zidul

Dacă versificația îi cam obosește pe unii, eu pot spune că aici mă regăsesc ca la mine acasă, cu toate că nu scriu cu rimă, cu toate că albul versurilor îmi dă altă senzație. Rima e cea care te prinde în dans, în dansul silabilor, pe o muzică pe care doar autorul o impune, dar depinde foarte mult și de receptor. Nu sunt tehnician al cuvântul și nu caut niciodată să văd câte silabe sunt, pe care din ele cade accentul; la mine inima e cea care simte versul trecut prin minte, că acolo în sonet sunt două catrene de început și apoi două tertine, e mereu o surpriză. Cred că exprimarea fiecăruia ține de psihologia sa, de caracter, eu consider sonetistul ca un mare mozaicar, așează piesă cu piesă după culoarea care i se potrivește… Un sonet de excepție descopăr azi, nu-i fac analiza, fiindcă simt că nu trebuie să trec decât cu simțurile prin cuvinte…