Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sunt intre oameni salcie plecata

Sonet 273

1 min lectură·
Mediu
Sunt între oameni salcie plecată,
Trunchi fără vlagă așteptând tăierea.
S-a prefăcut în plesnet mângâierea
Și în ocară vorba măsurată.
Poverile mi-au răscolit durerea.
Prea multe valuri m-au supus deodată.
Nădejdea e-n uitare preschimbată
Și-n renunțare s-a ascuns plăcerea.
O clipă doar de-aș întrerupe gândul
Acestor spaime ce te fac să cazi,
Ca să mai dau o șansă pentru blândul
Zefir pornit în taină printre brazi.
Aș zăbovi senin să-mi vină rândul,
Mi-aș aminti de mine, cel de azi.
2 aug. 2004
013.320
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Sunt intre oameni salcie plecata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/111777/sunt-intre-oameni-salcie-plecata

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@lory-cristeaLCLory Cristea
,,Sunt între oameni salcie plecată,
Trunchi fără vlagă așteptând tăierea.
S-a prefăcut în plesnet mângâierea
Și în ocară vorba măsurată.``...va multumesc!
iau cu mine aceste versuri - Lory
0